Ba mirlane, poporul roman, daca te-a votat, te-a votat presedinte, ba, nu imparat!!! Mincinooooosuuuleee!

Tineti minte 3rei cuvinte:

CAPRA VECINULUI MOARE, DAR NU SE PREDA!!

luni, 31 ianuarie 2011

Cite litere ar trebui sa aiba un roman?

Va prezint varianta finala si integrala a ultimului meu roman!

Al 2-lea naufragiu

Trupul gol al lui Aishė se foi, parca nemultumit, sub cerga groasa de alpaca

- Ghi, dormi?

- Nu , iubito

- Ghi, nu sint prea sigura ca mai vreau sa ne gaseasca cineva, vreodata

Ii caut, pe pipaite, mina. Gasesc un sin. Apoi se face ziua.

Are dreptate! Cite vieti sa mai distrugem?

- Sfirsit -


P.S. Am spus cumva ultimul? De fapt, e primul …

Ăsta ia de la Basescu!

Am vazut aseara un catel mai special. Spun catel fiindca, desi are 5 ani, e tare mititel! Trebuie sa va spun, inainte de orice, ca mie nu-mi plac cateii. Dar absolut deloc! In schimb, iubesc ciinii! La nebunie!

Asta de care va vorbesc avea niste hobby-uri mai speciale: sauna si piscina! De cum l-am vazut, mi-am soptit in barba: asta e singurul catel din Romania care ia de la Basescu! Dupa citeva clipe, aveam sa aflu si cum il cheama: micul Boc! Asadar, intuitia mea functionase perfect.

De ce "micul Boc"? Simplu: fiindca era mai mic decit ... Boc. De ce Boc? Ei, aici lucrurile sint mai complicate. Sigur, adevarul adevarat nu-l stie decit stapina lui. Poate i-a zis Boc vazind ca ia de la Basescu. Sau poate, bietul catel, aflind ca a fost botezat cu numele INCA premierului, s-a decis sa intre pe deplin in pielea personajului.

Din aceasta dilema, nu putem iesi. Am zis!

P.S. Desi bazata pe unele fapte reale, aceasta postare nu este decit un nenorocit de pamflet si trebuie privita ca atare. Rusine, Dinu Patriciu!

duminică, 30 ianuarie 2011

COLABORATIONISTI SI/SAU COZI DE TOPOR

Va invit sa cititi cu totii si, mai ales, sa transmiteti mai departe, postarea prietenului nostru George Serban, „COLABORATIONISMUL TREBUIE PEDEPSIT”, la adresa http://www.georgeserban.eu/. Subscriu fara rezerve la cele spuse de George, cu urmatoarea adaugire:

Fara discutie, cei care au incalcat IN ORICE FEL legea trebuie sa raspunda PENAL. Ce facem insa cu cei care, fara a incalca in vreun fel legislatia in vigoare, au ajutat ocupantii portocalii sa-si atinga, pas cu pas, obiectivele, contra unor avantaje materiale sau, parca si mai trist, contra unor titluri „onorifice”, decoratii sau grade militare etc?

Ce facem cu aceia care, chiar daca nu se incadreaza stricto sensu in definitia de dictionar a cuvintului „colaborationist”, raspund perfect apelativului popular „cozi de topor”?

Fiindca, n-am nicio indoiala, ne vom trezi cu ei, in curind, ca isi vor clama virginitatea. Ei n-au incalcat nicio lege! Nici usturoi n-au mincat! Se vor buluci sa puna umarul la reconstructia tarii, ca si cum nu cu ajutorul lor aceasta a fost pusa pe butuci! Ne vor tine lectii de democratie si ne vor clama competenta lor. Ne vor povesti cum au incercat ei sa saboteze PDL-ul din interior sau aliindu-se cu ei! Se vor victimiza si se vor vaicari, cerind sa fie, din nou, in fruntea bucatelor. Parca-i vad! Parca-i aud!

Numai ca ceea ce-au facut ei, atit de bine descris de Grigore Alexandrescu, nu trebuie uitat. Sa ne amintim:

Toporul şi pădurea

Minuni în vremea noastră nu văz a se mai face,

Dar că vorbea odată lemne şi dobitoace

Nu rămâne-ndoială; pentru că de n-ar fi,

Nici nu s-ar povesti.

Şi caii lui Ahil, care proorocea,

Negreşit că au fost, de vreme ce-l trăgea.

Întâmplarea ce ştiu şi voi s-o povestesc

Mi-a spus-o un bătrân pe care îl cinstesc

Şi care îmi zicea

Că şi el o ştia

De la strămoşii lui,

Care strămoşi ai lui ziceau şi ei c-o ştiu

De la un alt strămoş, ce nu mai este viu

Şi pe-ai cărui strămoşi, zău, nu pot să vi-i spui.

Într-o pădure veche, în ce loc nu ne pasă,

Un ţăran se dusese să-şi ia lemne de casă.

Trebuie să ştiţi, însă, şi pot să dau dovadă,

Că pe vremea aceea toporul n-avea coadă.

Astfel se încep toate: vremea desăvârşaşte

Orice inventă omul şi orice duhul naşte.

Aşa ţăranul nostru numai cu fieru-n mână

Începu să sluţească pădurea cea bătrână.

Tufani, palteni, ghindarii se îngroziră foarte:

"Tristă veste, prieteni, să ne gătim de moarte,

Începură să zică, toporul e aproape!

În fundul unei sobe ţăranu-o să ne-ngroape!"

- "E vreunul de-ai noştri cu ei să le ajute?"

Zise un stejar mare, ce avea ani trei sute

Şi care era singur ceva mai la o parte.

"Nu." - "Aşa fiţi în pace: astă dată-avem parte;

Toporul şi ţăranul alt n-o să izbutească,

Decât să ostenească."

Stejaru-avu dreptate:

După multă silinţă, cercări îndelungate,

Dând în dreapta şi-n stânga, cu puţină sporire,

Ţăranul se întoarse fără de izbutire.

Dar când avu toporul o coadă de lemn tare,

Puteţi judeca singuri ce tristă întâmplare.

Istoria aceasta, de-o fi adevărată,

Îmi pare că arată

Că în fiece ţară

Cele mai multe rele nu vin de pe afară,

Nu le aduc străinii, ci ni le face toate

Un pământean de-ai nostri, o rudă sau un frate.

miercuri, 26 ianuarie 2011

Emil Bocnaras (Orice asemanare e pur intimplatoare)

Conform spuselor (intarite cu documente de arhiva!) istoricului dr. PETRE OPRIS, fost sef al serviciului analiza si sinteza al SPP, in sedinta Consiliului de Ministri din 19 octombrie 1949, Ana Pauker, Vasile Luca si Teohari Georgescu (ii stiti !) si-au manifestat in mod deschis opozitia fata de regimul special de pensionare a cadrelor militare.

Stenograma sedintei mentioneaza ca « Luand parte la discutii, Tov-ii Vasile Luca, Ana Pauker si T. Georgescu arata ca nu e just sa se aplice un regim de pensionare diferentiat ofiterilor, ci trebuie stabilit un regim unic aplicabil tuturor oamenilor muncii »

Totusi, la 15 noiembrie 1949, intr-o alta sedinta a Consiliului de Ministri, generalul Emil Bodnaras, ministru al Apararii Nationale a reusit sa invinga opozitia sinistrului trio, iar sistemul special de pensionare a cadrelor militare a fost mentinut.

Nu ma intreb daca un (adevarat) ministru al Apararii ar trebui sa-si apere oamenii, ci doar daca ministrul de-atunci ar fi gindit altfel in cazul in care l-ar fi chemat Emil Bocnaras. Sau daca, in general, ar fi gindit ceva ...

P.S. As fi chiar dezolat sa fiu banuit de vreo simpatie fata de vreunul dintre personajele ce apar in aceasta postare; vobeam doar despre principii ...

luni, 24 ianuarie 2011

Cugetare cu ghivent (Basescu a gresit o litera!)

Nu cred ca e nevoie sa amintesc cine a declarat, ritos: „Decizia ICCJ trebuie respectata”!

Desi scurta, dar concisa (!), aceasta declaratie ne ofera mai multe informatii decit s-ar putea crede; trebuie doar sa ne aplecam cu atentie asupra ei.

Trebuie, mai intii, sa ne punem o intrebare ajutatoare: CUI i se adresa declaratia lui Basescu? Mie, banuiesc ca nu! De fapt, chiar nu reusesc sa imi imaginez un alt „destinatar” in afara de Boc. Numai ca aceasta ipoteza, singura plauzibila de altfel, naste alte intrebari. Una absolut benigna ar fi de cind Basescu ii trimite mesaje lui Boc prin intermediul televiziunilor? Chiar nu mai au alte cai de comunicare? O alta, ceva mai coroziva, ar fi cum de un jurist de mare forta (ma rog, teoretic vorbind), constitutionalist (si mai teoretic vorbind), nu se descurca in materia pe care ar trebui s-o aiba la degetul mic. Si daca-i asa, cum de mai e INCA in functie?

Mai important insa: declaratia lui Basescu este, la rigoare, gresita!! Si, desi e gresita doar o litera, acea litera schimba totul, radical.

Iata forma riguros corecta: „Decizia ICCJ TREBUIA (iar nu trebuie) respectata”! Cu alte cuvinte, guvernul Boc ar fi trebuit sa se conformeze acestei decizii din chiar momentul in care aceasta a devenit publica, iar nu abia la indicatiile pretioase venite din deal.

Nu cunosc incadrarea juridica a nesocotirii, ATITA TIMP, a deciziei ICCJ de catre guvernul Boc, dar cineva ar trebui sa raspunda pentru asta. Cel putin, asa banuiesc ca ar sta lucrurile intr-un stat cu adevarat democratic! Voi ce credeti?

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

De-ale bucatariei …


Va marturisesc ca mi-a luat niste ani buni sa inteleg(*) ce vrea sa zica expresia „un praf de sare”. Orice barbat obisnuit stie ca sarea este un praf alb fin; cei care se indeletnicesc cu pusul muraturilor stiu ca poate fi o masa grunjoasa; daca mai e si chimist, barbatul poate spune ca e o retea ionica tip cub cu fete centrate.

Una peste alta, credeam c-am inteles, cit de cit, despre ce e vorba. Dar lucrurile mi-au aparut intr-o lumina noua cind am citit o reteta culinara speciala, la mare pret in ultima vreme:

„Se ia o bucata de tara, zisa, dupa unele surse, si stat. Apoi se deformeaza - sau, dupa aceleasi surse - REFORMEAZA energic prin izbiri repetate, pina cind isi pierde cu desavirsire forma initiala, de n-o mai recunosc nici entitatile aborigene numite indeobste romani sau, dupa alte surse, gaozari, tiganci imputite, asistati, mamicute, bebelusi, rime etc.

Se ia totul si se framinta bine pentru omogenizare, aliniere si inregimentare; apoi se baga la cuptor, la foc mic, pina cind pensiile si salariile se topesc vazind cu ochii.

Cind compozitia capata un frumos aspect pamintiu (zis si maro de Ghencea), se scoate si se da un praf de democratie. Se serveste calie. Vorba militarilor, inclusiv in rezerva sau retragere: Servim patria!

Pofta buna!”

(*) Sintem, evident, in situatia atit de chirurgical descrisa de Hegel: „Numai tu m-ai inteles! Dar si tu m-ai inteles gresit!”

Alianta Pentru Democratie


S-a tot vorbit, in ultima vreme, despre denumirea pe care ar putea s-o aiba alianta ce sta sa se infiripe intre fortele democratice din opozitie.

Propunerea mea, continuta in titlu, pleaca de la premiza ca una dintre putinele (ca sa fiu optimist!) valori recunoscute, la unison, de catre toti potentialii participanti la alianta, este ideea ca lipsa democratiei este cel mai rau lucru care ni se poate intimpla. Dar de ce este (daca este!) asa?

Periodic se dau publicitatii diferite clasamente ale natiunilor, in functie de nivelul de trai, gradul de civilizatie si standardele democratice. Oricine va pune, unul linga altul, aceste clasamente va constata usor ca intre aceste caracteristici exista o legatura clara de cauzalitate: tarile cele mai democratice sint si la celelalte capitole pe locuri fruntase, in timp ce acelea cu regimuri totalitare sint pe pe ultimele locuri si la nivelul de trai. Si-atunci, ma intreb retoric, de ce este Romania codasa Uniunii Europene la nivelul de trai?

Simplu, fiindca nici un presedinte democratic nu ar numi in functia de premier un om a carui singura competenta este obedienta infinita fata de flotantul de la Cotroceni; fiindca nici un parlament democratic nu ar numara fiecare vot de doua ori; fiindca nici un guvern democratic nu ar nesocoti o decizie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie sau a Curtii Constitutionale; fiindca nici un partid democratic, aflat temporar si conjunctural la putere, nu si-ar numi oamenii de incredere in toate posturile administratiei de stat, pina la nivelurile cele mai de jos, chiar daca acestia nu au nicio calificare pentru a ocupa acele posturi. Sigur, as putea continua cu exemplele la nesfirsit, dar lucrurile sint cunoscute.

Pe scurt, lipsa democratiei este dusmanul de moarte al competentei. Un om competent este, de cele mai multe ori, indezirabil unui regim cu tendinte totalitare. Un om competent nu este obedient, el nu accepta sa faca timpenii pentru ca asa spune politica partidului; el poate oricind sa se rupa de un sistem care ii cere sa abdice de la principii, care il pune sa se injoseasca, plecind acolo unde competenta sa e recunoscuta si pusa in valoare.

In schimb, o nulitate, care stie ca doar prin meritele lui personale, prin competenta si pregatirea sa nu va ajunge niciodata in viata lui director, ministru sau premier, va lua pozitia ghiocelului si va pupa pulpana stapinului, acceptind orice injosiri, doar pentru a se putea vedea si el, impostorul, in fruntea unor bucate.

Cind Romania va fi o tara cu adevarat democratica, va fi condusa doar de oameni competenti. Sigur, prosperitatea nu va veni imediat, nimeni nu poate face minuni, peste noapte. Dar macar vom avea motive sa fim optimisti! Deocamdata …

Asadar tinta, obiectivul ZERO al aliantei pe care o tot asteptam trebuie sa fie instaurarea "tiraniei" competentei! Prin democratie!

duminică, 9 ianuarie 2011

Brad Pitt de la IV

Pe scara cu mine, la etajul IV, sta un zurbagiu la care toti se uita cu circumspectie, daca nu chiar cu ostilitate.

Nu munceste nicaieri; lumea spune ca, din cind in cind, mai sperie cite-un portofel in 368 si, daca are noroc, citeva zile are ce minca si ce bea.

Nu-i treaba mea ce face el; de-aia avem organe(!), nu-i asa? Ceea ce ma deranjeaza cel mai tare e ca nu se spala cu lunile si, daca te nimeresti cu el in lift, iti muta nasul din loc cu mirosul lui de sudoare acrita. Asta cind nu miroase a urina…

E inalt si cocosat, si zimbeste tot timpul, ca prostul, cu dinti galbeni si putini. Cind se uita la tine, o face piezis, cu un singur ochi (ala mai mare, sau mai bine deschis, ca e si-un pic chiomb), de te face sa-ti pipai, instantaneu, buzunarele.

Cred ca nimeni nu mai stie cum il cheama cu adevarat. El se recomanda, in stinga si-n dreapta, Brad Pitt. Si, incet-incet, lumea s-a obisnuit sa-i zica asa … Chestie care ma enerveaza! Fiindca am impresia, cumva, ca daca i-as spune asa, as valida hotarirea lui de a-si aroga un statut pe care nu-l are, o statura pe care n-o are!

Ce, daca PDL isi spune partid democrat, chiar e? Daca-si spune liberal, chiar e? Daca sustine ca-i de dreapta, trebuie sa-l si credem?

sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Andreea Paul Vass a cazut in putul gindirii!

(Sigur, gindirea e substantiv feminin ... Andreea Paul e, si ea, feminina... Noroc cu putul, care nu e! Traiasca diversitatea!)

Altfel nu se explica de ce consiliera primului ministru apara sufletul (!!) sefului ei cu o gingasie aproape materna. Zic aproape, fiindca totusi declaratia ei imi cam zgirie timpanul :

« Sufletul premierului nu trebuie DECIMAT (??) cu probleme suplimentare, caci avem suficiente (!!) de multe probleme... » Adinc !