Ba mirlane, poporul roman, daca te-a votat, te-a votat presedinte, ba, nu imparat!!! Mincinooooosuuuleee!

Tineti minte 3rei cuvinte:

CAPRA VECINULUI MOARE, DAR NU SE PREDA!!

joi, 29 august 2013

Salvati Rosia Montana!

(Cotidianul)
În 27 august, guvernul României a aprobat proiectul de lege care permite exploatarea Roșiei Montane și urmează a-l trimite Parlamentului. Am tot sperat că măcar în ultimul moment la guvernanții noștri se va vedea o licărire, dacă nu de patriotism sau de bun simț, fiindcă le-am cere prea mult, măcar de spirit de conservare. În ultimii 23 de ani au fost complici sau au săvârșit următoarele : devalizări de bănci, distrugerea agriculturii, vânzarea bucată cu bucată a fabricilor, înstrăinarea resurselor de petrol și de gaze naturale, tăierea pădurilor. Ce-au pus în loc ? Autostrăzi ? Un sistem uman de sănătate ? Pensii din care să se poată trăi ?
Dintre toate porcăriile făcute de la revoluție încoace, vânzarea Roșiei Montane este cea mai execrabilă. Banii pot fi puși la loc în bănci, fiindcă, nu-i așa ? avem de unde, pădurile cresc la loc, surse alternative de energie se mai pot găsi, agricultura se mai poate pune pe picioare. Mediul natural și patrimoniul național, odată distruse, nu mai pot fi înlocuite. Nici aurul înstrăinat, care de 2000 de ani constituie o bogăție a acestui popor, nu poate fi adus înapoi. Și pentru ce să renunțăm la toate astea, pentru o redevență nu de 4%, ci de 6%, marea realizare a actualului guvern ? Fiindcă toate celalalte câștiguri, locuri de muncă etc. sunt minciuni. Țara noastră acceptă astăzi în genunchi condiții pe care numai marile puteri colonialiste le-au impus coloniilor lor. Am pierdut, fără să știm, vreun război ? Acesta este statutul pe care actualii guvernanți ni l-au asigurat printre țările europene ?
Înfiorător este cinismul cu care i se promite companiei canadiene « dobândirea dreptului de folosință asupra imobilelor din perimetrul de exploatare până în mai 2014 ». Prin aceste « imobile » guvernanții înțeleg casele, grădinile moștenite din moși strămoși, bisericile și morții, iar noi înțelegem că locuitorii care nu pleacă de bunăvoie vor fi izgoniți în mai puțin de un an. Ce vor să demonstreze prin asta, în afara faptului că democrația asta a lor nu este mai bună decât comunismul ? Pentru asta am ieșit unii dintre noi în stradă în decembrie 1989 ?
Iată ce mai citim în impertinentul proiect de lege : « De asemenea, investitorul se angajează să întreprindă conservarea, amenajarea şi revitalizarea patrimoniului cultural, să asigure protecţia mediului şi eliminarea poluării istorice, să contribuie la dezvoltarea economică şi culturală durabilă a comunităţii din Roşia Montană ». În ce privește o dezvoltare durabilă de 15 ani, cred că toată lumea s-a lămurit. Cum stăm cu patrimoniul cultural și cu mediul ? Nu Ministerul Culturii și Ministerul Mediului, plătite din banii noștri, ar trebui să se îngrijească de ele ? Ele sunt însă agenții ale firmei canadiene și, de fapt, ale oricăror firme care au venit spre a jefui România. Nu a fost clar acest lucru din clipa în care un secretar de stat din Ministerul Mediului a devenit unul dintre directorii români ai firmei canadiene ? Oare nu veșnicul șef al patrimoniului din Ministerul Culturii a fost cel care a acceptat și a condus vânzarea patrimoniului cultural de la Roșia Montană ? Actualul proiect de lege cuprinde și prevederea perversă că nu în orice situație ar mai fi nevoie de descărcare de sarcină arheologică. Comisia Națională de Arheologie a fost, începând din anul 2001, decapitată și epurată, pentru a accepta descărcări ilegale de sarcină arheologică la Rosia Montană. Pentru a se înlătura orice risc, ei i-a fost lăsat în anul 2003 doar un rol consultativ, puterea de decizie fiind transferată funcționarilor din minister. Acum aflăm că nici nu mai este nevoie de descărcări arheologice. Prin urmare, patrimoniul național a ajuns la cheremul șmecherilor. Știu dnii Victor Ponta și Daniel Barbu că acesta este un act de trădare națională ? Cum își poate permite Ministerul Mediului să treacă atât de ușor peste faptul că imensul iaz de metale grele și cianuri rezultat din exploatare are fundul alcătuit din roci permeabile, că nu este betonat, că este sprijinit de un baraj de 185 de metri de felul celor care au provocat dezastre în diverse colțuri ale lumii ? Am avut noi vreodată în cursul istoriei un dușman care să-i dorească atâta rău acestei țări ?
Puțini știu că diverselor firme străine le este concesionată nu numai Roșia Montană, ci și întregul patrulater aurifer din Munții Apuseni, precum și părți întinse din Munții Maramureșului și ai Banatului. Roșia Montană este numai regina pe tabla de șah. Dacă va cădea regina, se va prăbuși totul. Nu putem permite să se întâmple asta.
Între cetățenii unei țări democratice și conducătorii lor există un fel de contract, consemnat într-o formă de constituție. Cei dintâi îi aleg pe aceia care să lupte, cu priceperea și cu puterile pe care le au, pentru propășirea nu a lor, ci a țării. Asta jură și aleșii noștri cu mâna pe Biblie, încheind cu « Așa să-mi ajute Dumnezu ! » Așa să-i și ajute ! Când erau în opoziție, actualii guvernanți, ne mai știind ce să facă pentru a obține voturi, au promis că se vor opune proiectului de la Roșia Montană. Iată-i acum cu câtă frenezie și inconștiență își încalcă promisiunile !
Contractul social între popor și conducători se apropie de ruptură. Va sosi clipa în care cetățenii acestei țări vor ieși în stradă și vor striga : « Afară cu vânzătorii de țară ! » Este dreptul lor moral.
Prof. dr. Ioan Piso
Președinte al Fundației Culturale Roșia Montană

6 comentarii:

Bogdan Neagota spunea...

Asa este! Nu ne ramane decat calea nesupunerii civile, in fata batjocoririi de catre Putere a "contractului social", a patrimoniului acestei tari si a memoriei colective. Nu imi ramane decat sa sper ca mamaliga autohtona va exploda atat de tare incat sa ii friga radical pe toti agresorii, fie ei "colonizatorii" multinationalelor, fie paduchii politicii bastinase. In anii 90, nu credeam ca politrucii nostri vor depasi limita starii de voma din "Senatorul melcilor". Au trecut mult dincolo de ea. Lipsa noastra de reactie imadiata le alimenteaza nesimtirea.

Anonim spunea...

Pe durata Protestelor : RTV și Antenele NU au transmis despre….. MITINGURILE DE PROTEST DIN ȚARĂ ” SAVE ROSIA MONTANA ”
Media online : Jurnalul Național , DC News – intonează ode, bagă de zor sondaje CONTRAFĂCUTE și MINT cu nerușinare cum că românii ar fi deacord cu cianurile !!!
AU LUAT ATITUDINE : Radu Tudor, AM PRESS, Cotidianul
S-A RELATAT ÎN PRESA INTERNAȚIONALĂ :
REUTERS
http://www.reuters.com/article/2013/09/01/us-romania-goldmine-idUSBRE9800FU20130901

DEMOTIX
http://www.demotix.com/news/2557738/romanians-protest-london-against-rosia-montana-cyanide-gold-mine#media-2557558

http://affaires.lapresse.ca/
http://affaires.lapresse.ca/economie/energie-et-ressources/201309/01/01-4685200-un-projet-canadien-de-mine-dor-scandalise-des-roumains.php

http://www.napi.hu/

http://www.napi.hu/magyar_gazdasag/tuntettek_a_verespataki_aranybanya_ellen_ketezer_ember_tunhet_el.563329.html


Crin Antonescu pare biiine instruit de duduia Văleanu și NU NUMAI ( !! ) pe tema cianura la Roșia Montană, dar…. uită, la fel ca ceilalți liederi, politicieni că : ei NU sunt Statul, ei NU sunt proprietari ai țării ci reprezentanți ai unor votanți, că ei sunt pe actualele funcții VREMELNIC și NU au niciun drept să joace barbut cu viitorul copiilor noștri !
Senzațional! Șocant! Incredibil! În România, jurnaliștii se sinucid în grup, contra cost!
cei de la Gold Corporation au băgat bani mulți în presă, cumpărându-i astfel tăcerea.
http://patraru.altphel.ro/2013/09/01/senzational-socant-incredibil-in-romania-jurnalistii-se-sinucid-in-grup-contra-cost/
VREM VOT LA VEDERE PE PROIECTUL ROȘIA MONTANĂ – SĂ ȘTIM CINE SUNT CEI CARE NE SCUIPĂ CIANURA-N OBRAZ !

Augustin Radescu spunea...

Au fost proteste si la Madrid, http://www.dantanasa.ro/2013/09/01/exclusiv-rosia-montana-nu-e-de-vanzare-protest-in-fata-ambasadei-romaniei-din-madrid-foto/

Augustin Radescu spunea...

Dar sa citim cu atentie CONSTITUTIA!
Art. 136(3) Bogatiile de interes public ale subsolului,(...) fac obiectul exclusiv al proprietatii publice.
(4) Bunurile proprietate publica sunt inalienabile.
AUD???

Anonim spunea...

Solicităm : VOT LA VEDERE PE PROIECTUL ROȘIA MONTANĂ ! SĂ ȘTIM CINE SUNT CEI CE NE SCUIPĂ CIANURA-N OBRAZ… !!
http://sfinx777.wordpress.com/2013/09/02/solicitam-vot-la-vedere-pe-proiectul-rosia-montana-sa-stim-cine-sunt-cei-ce-ne-scuipa-cianura-n-obraz/

Theodora spunea...

Am completat. Multumesc! :)

Trimiteți un comentariu