Ba mirlane, poporul roman, daca te-a votat, te-a votat presedinte, ba, nu imparat!!!

Tineti minte 3rei cuvinte:

CAPRA VECINULUI MOARE, DAR NU SE PREDA!!

vineri, 21 noiembrie 2014

Asadar, de ce a pierdut Ponta?

Ramin la parerea ca bascularea unui numar atit de mare de voturi (aproape 2 milioane!!) intr-un interval atit de mic de timp este, practic, o imposibilitate. Imi pare rau sa-i dezamagesc pe sarmanii feisbucisti care, la ora asta se simt ca tinerii brigadieri de la Bumbeşti-Livezeni şi Salva-Vişeu, dar asa-zisa lor revolutie 2.0 a fost o apa de ploua intr-un lighean gaurit. Nu, Iohanis chiar nu le datoreaza acestora nimic; poate, cel mult, lui Ponta sau unora dintre apropiatii sai (poate istoria ne va dezvalui culisele acestei gafe, daca n-o fi fost, cine stie, o lucratura)
Asadar, ceva s-a intimplat INTRE CELE DOUA TURURI de scrutin. Ceva care a trecut aproape neobservat opiniei publice dar, vai, n-a scapat ochiului atent al lui BigBrother!
Sa ne oprim asupra zilei de 7 noiembrie, zi predestinata cartilor de istorie. Intr-adevar, in acea zi se petrecea un interviu memorabil al titularei Ministerului Finantelor, Ioana Petrescu, care dadea vestea cea mare: "Nu cred că mai este nevoie ca România să mai aibă un alt acord cu FMI, anul viitor, după ce se închide acesta curent”
Cum adica, un divort? Is this a break-up? Is this a break-up?  Dupa atita amor ghebos, cu cistiguri de ambele parti? Ma rog, noi am cistigat doar datoriile, ca banii nu stiu unde s-au dus, dar tot se cheama ca am cistigat ceva. Ceva de care se vor “bucura”, vorba marelui domnitor, si urmasii urmasilor nostri.
De adaugat doar ca, la conferinta de presa din 14 noiembrie a premierului, alaturi de care era si aceeasi I.P., Ponta a tulit-o, ca din pusca, imediat dupa ultima propozitie, fara a mai raspunde la vreo intrebare. Prietenii stiu de ce!
Daca vreun imprudent o sa ma intrebe ce-are asta cu subprefectura (dar sper sa n-o faca), o sa-i raspund ca romanii, la auzul vestii teribile, ingroziti de ideea ca nu vor mai avea la cine sa se indatoreze neam, se vor buluci, ca un tzunami, sa-l voteze pe Iohanis, ca pe ultima lor sansa! La datorii ...
Cum? Deci nu feisbucistii? Nu, nu feisbucistii! Nu lovilutia 2.0? Nu.

Atunci, bine!

2 comentarii:

dada spunea...

Si eu care credeam ca intentiile lui Ponta de-a aduce in tara substantiale si strategice investitii chineze...se pare ca m-am inselat.

Augustin Radescu spunea...

Draga Dada, un pic de atentie! Ceea ce credeai tu este ABSOLUT corect. Si mai sint si altele care au deranjat. Eu vorbeam despre ceea ce a BASCULAT votul, intre cele 2 tururi.