Ba mirlane, poporul roman, daca te-a votat, te-a votat presedinte, ba, nu imparat!!!

Tineti minte 3rei cuvinte:

CAPRA VECINULUI MOARE, DAR NU SE PREDA!!

joi, 29 ianuarie 2015

Nesimtirea basescului – cit … CASA! Sau casa … cit nesimtirea! Dar o fi doar atit?


 De neinteles bunavointa nelimitata a „pisicutului” Ponta fata de cotoiul alfa, caruia i-a pus la dispozitie o lista cu locuinte care mai de care mai opulente, demne cu adevarat de un mare fauritor de neam si tara, din care sa-si aleaga. Din lista mai lipsea doar Casa Poporului, fiindca era umpic ocupata. Cam degeaba, fie vorba intre noi, dar ocupata!
Stupoare insa: nesimtitul national se declara nesatisfacut!
Intr-o tara atit de saraca, in care atit de multi oameni locuiesc in citiva metri patrati de persoana, acest individ nu se multumeste cu sute de metri patrati, cu un confort si un lux care, pentru imensa majoritate a romanilor sint lucruri vazute doar in filme.
Unii spun ca sint semnele unei boli mintale. O fi, nu ma pricep. Si nu stiu daca asta ar exclude o neamprostie uriasa.
Numai ca acest gest, care, cu siguranta, face ca popularitatea fostului chirias de la Cotroceni sa se prabuseasca de tot, m-a facut sa-mi pun o intrebare la care va invit sa meditati: cit de greu ar fi ca, la un moment dat, o anumita lege sa fie „imbogatita” cu vreo 2 rindulete, nesemnificative si nebagate in seama. Ca de-un exemplu:
„fostii sefi de stat isi pot cumpara locuinta in care locuiesc, la pretul de inventar.” (sau alta formulare similara) Pentru cei care, poate, zimbesc neincrezatori, amintesc ca basescu a cumparat, legal, casa din Mihaileanu cu fo 19.ooo de coco.

Isi pregateste marinelul un tun de proportii, cu ocazia retragerii?

6 comentarii:

Nicolae Nicu spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Nicolae Nicu spunea...

„Nesimţirea băsescului – cît casa! Sau casa... cît nesimţirea! Dar o fi doar atît?”. Nu, sigur că nu e doar atît. Mai este şi politica pe-aici! Tu, Augustin, ai dreptate cînd propui o formulă de corectare a legii în privinţa foştilor şefi ai statului român. Dar, mă întreb, ce interes ar mîna regimul pentru un atare demers legislativ? Sau, crede cineva că toate aceste întîmplări se întîmplă întîmplător, adică aşa... ca din întîmplare, ori că ele sînt posibile numai fiindcă legea are vicii de formă sau conţinut? Aşa de-ar fi, ni s-ar răspunde: „Şi ce dacă legile au vicii? Aşa e frumos, ce vă deranjează? Ete-te, ce pretenţii pe capul prostimii!”. Păi, da. Nu ne teşeşte contondenţa democratică, de cîte ori i se iveşte ocazia, venerabilul Augustin Zegrean, preşedintele Curţii Constituţionale, sfătuindu-ne că „măreţia dreptului constă în imperfecţiunea legilor, în interpretabilitatea lor”? Să ne fudulim, aşadar, cu măreţia dreptului! A formei fără fond, ar observa marele avocat şi om politic Titu Maiorescu. Că, doar din imperfecţiunea legilor şi strîmbătatea dreptului măreţ trăiesc şi cresc mai toţi slujbaşii domeniului! Să îi lipsim de obiectul muncii, de sursa prosperităţii şi a parvenirii unora dintre ei, îndreptînd legile şi suprimînd măreţia dreptului? Asta vrem noi, „prostimea”?

Lăsînd gluma la o parte, spun că, dincolo de legile în baza cărora sînt reglementate drepturile, obligaţiile, statutul şi condiţia persoanelor care au îndeplinit la un moment dat funcţia de şef al statului român – dacă e normal să existe un „dincolo de lege”! –, în primul rînd aplicarea lor de către autorităţi mi s-a părut întotdeauna vicioasă. Iar rădăcina viciozităţii se dezvoltă, şi aici, din clisa intereselor politice, fie ele ocultate, străvezii sau subînţelese. Cîţi şi care au fost şefii statului român de la... 1859 pînă azi şi să comparăm care le sînt fiecăruia în parte drepturile, obligaţiile şi condiţia materială şi empatică ce le sînt acordate după legile în vigoare? E prea mult de la 1859 şi, de aceea poate, nerelevant? Am argumente contrare, dar, fie, să comparăm numai pe şefii statului de după ultimul război mondial. Tot e prea mult şi nerelevant? Am o mulţime de argumente contrare, dar, fie, să comparăm numai pe foştii şefi ai statului aflaţi încă în viaţă. E în regulă acuma? Bun. Aşadar, Mihai von Hohenzollern, Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu. Comparaţi, vă rog. Aceeaşi lege, tratament diferit. Şi asta, într-o evidenţă flagrantă, de-a dreptul ostentativă. Aşadar? Să se corijeze spre îndreptare legile? Purcoa? Să-şi lege mîinile simbriaşii regimului? Să-şi dea singuri foc la valiză? Să fim serioşi, prietene Augustin, şi să nu ne facem iluzii, în bunătatea şi blîndeţea noastră, vrăjiţi de sunetul cătuşelor şi lumina aparenţelor. Interesul poartă fesul! Asta a fost şi asta e politica regimului în general. De-asta a venit el pe lume, de-asta ne-a fost readus pe cap direct din lada de gunoi a istoriei! Zic deci, să nu ne facem iluzii. Dar, nici simbriaşii regimului să nu-şi facă...

Anonim spunea...

Abia aștept să scrii despre mititică...
Acuma, cât e încă liberă și gângurește interviuri. Sau acuma, cât e încă liberă și i s-a șoptit că așa va și rămâne. Liberă și cu banii la ea.

renata

Augustin Radescu spunea...

Nicule, n-am propus nicaieri o modificare a vreunei legi in favoarea fostilor sefi de stat. Si, evident, "regimul" n-ar avea, neaparat, vreun interes in asta. Dar citeva din slugile credincioase pe care basescu inca le mai are in parlament ar putea initia un demers, ceva. Mai cu fereala, pe furis, in fapt de seara sau in creierii diminetii, cum s-au mai intimplat multe alte nemernicii care au marcat viata acestui popor amarit.

Augustin Radescu spunea...

Renule, despre aia mica, ce sa zic?! Asta e mai unsuroasa (si, deci, mai lunecoasa!) decit ungureanu. Momentan, astept sa aud despre ea niste chestii care zac de multa vreme prin ceva sertare, chestii menite s-o faca mai putin credibila.
Dar va fi doar o chestie asa, de moment.
Fata, cu interviul respectiv, a propus un tirg. Mingea e acum la Codlea.

Nicolae Nicu spunea...

Nu-nu, n-am zis că propui o modificare a legii în favoarea lor, ci o corectare a legii. Mi s-a părut că, de fapt, arătînd riscurile existente ca legea să fie modificată pe şest în favoarea lui Băsescu, arăţi şubrezenia legii, vulnerabilitatea ei etc. şi că subînţelegi astfel necesitatea corectării ei, pentru ca toate aceste comportamente abuzive în raport cu legea, să nu mai fie posibile. Sigur, chiar şi o lege ireproşabilă în conţinut şi formă poate fi schimonosită pe şest, în favoarea unor oarecari interese, aşa cum s-a întîmplat la noi adesea, dar mă tem că asemenea abuzuri nu sînt posibile decît prin celebrele „ordonanţe de urgenţă” ale guvernului, căci asemenea proceduri nu ştiu cum pot fi trecute furişat prin parlament. Dar, mai ştii? Altfel, ce atîta discuţie? La caz de nevoie şi interes, încălcăm legea pur şi simplu, prevalîndu-ne de „măreţia imperfecţiunii şi interpretabilităţii ei”, nu? Adică, dai peşcheşul, ai hatîrul! Cui prodest legea corectă?