Ba mirlane, poporul roman, daca te-a votat, te-a votat presedinte, ba, nu imparat!!!

Tineti minte 3rei cuvinte:

CAPRA VECINULUI MOARE, DAR NU SE PREDA!!

sâmbătă, 10 iulie 2010

Capacitatea de a ne autominti (I)

Mai sint, oare, parinti care-si invata copiii sa nu minta, ca nu-i frumos? In orice caz, pe vremea mea asa era. Si acasa, si la scoala, peste tot ni se spunea: sa nu minti, ca nu-i frumos. Sau iti creste nasul, ca lui Pinocchio! Sau urechi de magar!

In ziua de azi, cind lumea a devenit mai „pragmatica” ca sa fiu eufemistic, a minti a devenit mai scuzabil, iar uneori chiar o virtute! A da un tun, o teapa te poate ridica pe cele mai inalte culmi ale vietii sociale si chiar politice. Poti sa promiti orice, daca nu faci prostia sa te tii si de cuvint, esti valabil! Poti sa minti oricind, oricit, pe oricine!

Dar, oare chiar pe oricine? Adica, inclusiv pe tine?

Ei, uite, despre asta nu ni se mai spune nimic. Sintem lasati, cum ar veni, fara precepte.

Or, un om fara precepte, care va sa zica nu (prea) le are, nu?

Pina nu demult (hai sa zicem 15 ani, foarte aproximativ, doar ca sa dam o vaga localizare temporala), aceasta lacuna parea sa nu fie extrem de importanta. Cel putin, nu in niste domenii de interes colectiv. Asta fiindca, daca individul nu era pregatit sa faca fata, de capul lui (si n-a fost niciodata!), unor astfel de situatii dilematice, in schimb societatea, in ansamblul ei, mai pastra, inertial, niste dogme directoare.

Povestea asta (a te minti pe tine insuti/insati) stirneste, din start, o gramada de nedumeriri, de intrebari. Voi tatona (doar!), fara pretentia de a le epuiza, numai citeva dintre aspectele cele mai controversate:

1)      De ce s-ar minti cineva singur? In general, facem asta pentru a rezolva un conflict interior intre ceea ce vrem si ceea ce am invatat ca e drept, corect, moral, legal etc. Pentru ca, de prea multe ori, vrem sa mincam o prajitura, dar ingrasa, vrem sa ne culcam cu nevasta altuia, dar e imoral, vrem sa fumam, desi stim ca vom face cancer si vrem sa ne plimbam cu Chevroletul ala de la colt, desi s-ar putea sa facem puscarie din cauza asta.. Pe scurt, pentru a elimina o disonanta cognitiva. (Oau! V-a placut?)

                                                                                                                              (va urma)

3 comentarii:

renata spunea...

Augustin, de plăcut mi-a plăcut, dar eu nu văd unde e minciuna.
Încercarea de-a reduce disconfortul dat de disonanţa cognitivă nu cred că se poate numi minciună faţă de sine, ci spirit analitic.
În fiecare exemplu avem o dorinţă şi riscul punerii ei în aplicare. Informaţia care m-ar obstrucţiona să pun în practică dorinţa nu e la fel de sigură ca afirmaţia năzuinţei, a plăcerii pe care mi-aş face-o.
Singura minciună autentică ar fi să neg dorinţa, ca să mă prefac că elimin conflictul interior. Scap de disonanţă cognitivă şi dau în nevroză.


Iau exemplul „Fumez. Fumatul produce cancer” şi-o să demolez afirmaţia a doua, antagonică, astfel: se bănuieşte că fumatul generează cancer, dar nu s-a dovedit ştiinţific, ci doar statistic. Pentru ca această statistică să fie validată, ar trebui să am certitudinea că numărul fumătorilor de pe planetă este mai mic decât al nefumătorilor, fiindcă altfel n-are nicio relevanţă. Unui fumător cu cancer pulmonar i se spune că l-a îmbolnăvit fumatul. Ce i se explică unui nefumător? Nimic.
Mă mint?

La aia cu prăjitura eu sunt de altă părere, scandaloasă, faţă de propovăduitorii mâncatului sănătos. „Poftele” sunt mesaje ale organismului extrem de subtile. Totul e să ştii să le traduci corect, să le urmezi fără exagerări. Când creierul îţi spune „aş mânca ceva DULCE”, înseamnă că ai un deficit glucidic important. Când îţi spune „aş mânca o prăjitură cu frişcă” înseamnă că ai şi-un deficit de zahăr, dar mai sunt şi alte nutriente care-ţi lipsesc în clipa aia şi pe care le-ai găsi într-o savarină, să zicem. Niciodată nu ne trece prin minte „Aş mânca TREI prăjituri”. Totuşi unii nu se opresc după prima, ci continuă, în virtutea inerţiei, să termine tot din farfurie. Pentru aceia e valabil enunţul „Prăjiturile/dulciurile îngraşă”. Sigur, teoreticienii igienei alimentaţiei susţin că de câte ori simţi nevoia să mănânci o prăjitură, să mănânci un fruct.Mă rezum să-i consider imbecili. Dacă în casă e frig, fac focul, nu mă îmbrac în palton.
Mă mint?

În povestea cu culcatul cu nevasta altuia şi imoralitatea, lucrurile stau prea complicat şi stufos, ca să le despic eu. Faţă de cine e imoral? Faţă de acela, altul? Faţă de propria nevastă? Faţă de instituţia căsătoriei?

Cu Chevroletul chiar nu se potriveşte. Există atâtea variante civilizate să te plimbi cu maşina altuia, fără să te pască puşcăria. Eventual îl rogi, îl plăteşti să ţi-o dea şi ţie o tură. Sau i-o cumperi. Îi oferi atât de mult pe ea, că n-are cum să te refuze. Dar, dacă ai posibilitatea asta din urmă, te duci şi-ţi cumperi tu una, de la magazin.

Observi câte deosebiri sunt între cele două exemple, „nevasta altuia” şi „maşina altuia” ?

Nu te supăra că am luat niţel în derâdere problema!
M-am jucat!
Poate că e serioasă, după spusele psihologilor. Oricum, e interesantă şi aştept continuarea.

Augustin Radescu spunea...

Renata, din interventia ta deduc ca esti un caz tipic exceptional de graitor pentru subiectul abordat. Perversitatea/eficienta (auto)minciunilor sta tocmai in abilitatea, in subtilitatea lor. Altfel, evident, nu le-am putea crede nici noi, oricit ne-am dori!
Sigur, pentru ca minciuna sa prinda, ea trebuie sa aiba cit mai multe elemente de adevar( de adevar stiintific). Iata de ce tu, un om instruit, esti un mincinos mult mai performant decit un neica-nimeni ... Da, esti un exemplu minunat. Pacat ca, presimt, va fi cam greu sa te prind, sa te bag in spirt si sa te arat studentilor.
Sigur, incercarea de-a reduce disconfortul dat de disonanţa cognitiva este ceva normal; e aspiratia fireasca a omului spre mai bine ; doar calea prin care incercam, de multe ori, sa reducem acest disconfort este mincinoasa.
Ceea ce tu numesti « spirit analitic » se traduce cam asa : ia sa gasim noi toate argumentele care demonstreaza ca, de fapt, e bine (sau nu-i chiar asa de rau pe cit se spune) sa faci acel lucru despre care toti spun (inclusiv eu !!!) ca e ilegal, imoral sau nesanatos. E, cu alte cuvinte, doar o pledoarie pro domo. Macar si pentru faptul ca zelul nostru in a gasi argumente se stinge brusc cind (daca) ajungem la capitolul « contra »
Dai un exemplu dulce (cu prajituri adica), si spui ca unii « rad » tot platoul. Ei bine, crezi ca in mintea lor nu se petrece nimic ? Nu-si pun intrebari ? Nu au disonante ? Oare cum le rezolva ?
In exemplul cu « nevasta altuia » m-asteptam sa nu te descurci prea bine, ca nu esti de specialitate ; nu te necaji!(A nu se intelege ca eu as fi! Dar, teoretic vorbind ...)
Adulterul e imoral PENTRU MINE, IN FATA MEA. Totusi, il doresc. Si-atunci, caut disperat argumente pentru care ar fi mai putin imoral. Sau justificat prin alte considerente : de exemplu, barbat’su e un betiv notoriu, sau o bate, sau o inseala, la rindul lui, sau nu da banii in casa, sau etc. Orice !
Sau, vorba poetului : « caci va fi sub palarie ! Si-apoi, cine treaba are ? »
Sa nu ma intrebi cum e « adulterul sub palarie ! », ca ma enervez. Cu nervii capului !

renata spunea...

Nu sunt o mincinoasă perfectă! Poate că doar în comentariul de mai sus am părut o mincinoasă perfectă.
Am fabricat răspunsul. E posibil să fiu mai roasă de disonanţe cognitive decât îţi închipui.
La subiectul "nevasta altuia", de pildă, am minţit cu neruşinare. Mă pricep foarte bine, teoretic, să-l discut. Mă şi joc (oribil!) pe tema asta, explicându-le semenelor mele că infidelitatea conjugală e un dat, folosind argumente mizerabile, de la ăla cu bărbaţii sunt poligami prin natura lor, până la cel cu atracţia în cuplu durează de la 2 la 5 ani. Fac asta ca să le contrariez, ca să anim conversaţia, fiindcă, altminteri ar fi o plictiseală totală. Dar ştiu că, dacă m-aş afla personal în situaţie, toate nonconformismele mele şi principiile "liberale" s-ar topi. Un fel de Spencer Tracy în "Ghici cine vine la cină?" ! :)
Şi cu prăjiturica am minţit umpic! Uneori deschid frigiderul de 15 ori şi-l închid la loc, cu geamăt. A 16-a oară înhaţ îngheţata şi o mănânc PE TOATĂ.
Mă opresc aici, că m-am întristat.
Nu sunt bună de material didactic. :(
Nici în spirt, nici în insectar.