Sub povara ireparabilului?

Prea ades ne pretuim valorile abia dupa ce au trecut in nefiinta. Cel mai recent dintre exemplele care-mi vin in minte este cel al maestrului Octavian Paler. Le pretuim, uneori, abia dupa ce au fost recunoscute (si, eventual, adoptate) de altii. Asa s-a intimplat cu Eugen Ionescu, cu Mircea Eliade, Henry Coanda, Gheorghe Zamfir, Constantin Brancusi, Emil Palade, Herta Muller si atitia altii.

Nu sint dintre cei gata oricind sa-si « infiereze » neamul : « asa sintem noi, romanii ! »

Am auzit, si nu o data, o stupiditate monumentala : « noi, romanii, care ne omorim conducatorii ...! » Referirea este, evident, la dramaticul an 1989. Dar oare cite astfel de exemple gasim in istoria Frantei? Dar a Italiei? Dar ... n-are rost sa continuam. Sigur, placerea masochista a autoflagelarii constituie un alt subiect psihanalitic, pe care n-o sa-l abordez aici, unul dintre motive fiind ca, pur si simplu, nu ma pricep. Asta nu inseamna ca n-o sa protestez, din rasputeri, ori de cite ori voi auzi romani vorbind de rau pe romani. Pentru ca mi se pare prea mult. Oare nu-i de ajuns ca ne vorbesc altii, si uneori chiar cu temei, de rau ?

Ma intorc, insa, la valorile autentice si inestimabile pe care le avem. INCA in viata ! (Oare au vreo vina pentru asta?) INCA in tara ! (oare de ce ?)

De ce nu vorbim despre ele ? De ce nu le ridicam niste (virtuale) statui ?

Iata un TUDOR GHEORGHE ! Stiti vreun mai autentic menestrel al cintului romanesc ?

Iata un ADRIAN PAUNESCU ! Stiti vreun mai mare poet roman in viata ?

Ne purtam ca si cum n-ar exista ! Sau, poate, faptul ca INCA mai sint in viata e un defect ? Sigur, nimeni nu-i perfect! Cind nu vor mai fi, ne vom buluci sa le recunoastem opera. Calitatile. Geniul. Poate sub povara ireparabilului ! Sau poate, mult mai prozaic SI MESCHIN, ca sa marcam, festivist, unul dintre atit de rarele momente in care nu ne e rusine ca sintem ROMANI !

Chiar daca, exact atunci, n-avem niciun merit !