Am auzit enuntul asta de nenumarate ori, pina la saturatie, dupa decembrie 1989.
Am spus-o, multi dintre noi, cu naduf, cu obida. Si, parca, uneori, cu o mica si secreta satisfactie. Adica, vezi bine, noi, romanii, n-am fi facut, in vecii vecilor, o asemenea trasnaie, daca nu ne-ar fi fost impusa din afara! Asadar, n-avem nicio vina!
Las la o parte usurinta cu care ne-am adaptat si apoi am imbunatatit, creator, darul sovietic cu senile, pentru a ma opri asupra unui alt aspect: acelasi comunism, pe aceleasi tancuri, a fost "exportat" si altora. Mai exact, intregului "lagar socialist". De analizat ar fi cum a primit, fiecare dintre "beneficiari", acest dar otravit.
Si sa nu uitam ca, unora, Marele Frate de la Rasarit, nemultumit de rezultatele obtinute, le-a suplimentat doza, doar doar s-o lipi definitiv de ei! Ma refer, evident, la Ungaria 1956 si Cehoslovacia 1968, ca sa amintesc aici doar formele severe, senilate, ale ajutorului "fratesc".
Si, cu toate astea, rezultatele cele mai bune le-a dat acest transplant tot aici, la noi.
Si noi, si ceilalti, am primit acelasi "cadou". Difera insa ce-am facut, fiecare dintre noi, cu el.
Consecintele s-au vazut, din nefericire, in pozitia de start avuta in 1989. Si, parca mai ales, consecintele se vad, mai limpede ca oricind, azi!
Si, o invitatie la reflectie: ne confruntam, acum, cu o noua "calamitate": criza mondiala. Ca si multi altii! Intrebarea ar fi: ce-au facut ceilalti cu criza si ce-am facut noi?
Postări
7 comentarii:
Ce-au făcut ceilalţi, nu contează.
Noi o udăm la rădăcină, o creştem, o facem crizantemă, să aibă madam Udrea ce-şi pune în păr, când se duce-n sat la horă, după voturi.
Conteaza, ma, doamna! Ca poate ne-om trezi si noi, sa mai luam de la altii si ceva bun, ca pina acum le-am luat doar p-alea rele!
Cit despre ce basina porcului isi prinde nu-s cine in cosite, sa-i fie de cap. Sau noua, daca nu ne trezim!
Maestre, am un punctulet de vedere. Nu acceptarea comunismului adus de sovietici pe tancuri, ne deosebeste de cei din jur. Toti l-au "acceptat" cu aceeasi bucurie. Ceea ce ne deosebeste de restul, este rezistenta aproape inexistenta la noi. Exceptandu-i pe nemti (RDG) si pe albanezi, in rest, in toate tarile au existat forme de rezistenta, unele cunoscute altele despre care s-a aflat tarziu. Noi suntem, si azi, ceea ce am fost si atunci.
Maestre, daca-mi permiti un "contrapunct" de vedere, as spune ca lipsa (cvasitotala) a rezistentei este, in fapt, masura acceptarii "darului". Mai mult decit atit, rezistenta, putina cita a fost, a fost, in mare masura, una lipsita de orizont (rezistenta din munti)sau de coerenta.
E totusi o tema interesanta, asupra careia voi reveni cu o povestioara de demult.
* Nu pledez pentru amnezie! Mi se pare fraudulos argumentul că a judeca trecutul ar însemna, cum zic unii, a merge cu spatele spre viitor. Iertarea creştineasă nu înseamnă a acoperi cu o pătură ce-am lăsat în urmă. Problemele pe care mi le pun eu sunt de altă natură. Mă îngrozesc ura, răutatea, plăcerea de a ridica stâlpi ai infamiei şi de a azvârli cu pietre. Nu pot să-mi reprim gândul că gălăgia care se face azi pe tema “dosarelor” e reversul tăcerilor laşe de dinainte de ’89. Şi mă înşel, oare, având impresia că “justiţiarii” cei mai vocali, acum, n-au scos o şoaptă contra regimului comunist înainte de căderea lui Ceauşescu? Apoi, observ că se discută despre infern cu aerul că ne-am afla într-un semi-paradis sau, cel puţin, într-un purgatoriu. Oare se minte, azi, mai puţin decât înainte de ’89?… * ( Octavian Paler )
Aşteptăm povestioara...
respecte Maeştrilor şi Măiastrelor ,
Sibilla
Maestre ( văd c-aşa e uzanţa pe-aici), răspunsul la dilema care vă chinuie este chiar sub ochii d-stră , scrisă mare pe pagina de blog : " Capra vecinului moare , dar nu se predă ! "
E adevărat, teza după care bieții românași nu au nicio vină, doar tancurile rusești, etc., e o frunză de viță ca toate celelalte de același tip, de la nu noi am persecutat evreii la nu noi am adus minerii. Ce e nedrept însă este să negăm rezistența multora doar fiindcă nu a semănat cu cea a ungurilor sau polonezilor. Nu uitați că, pînă în 1964, pușcăriile erau pline ochi. De fapt, cred că ce ne-a lipsit cel mai mult nu a fost atîta rezistența, cît disidența. Priviți intelectualii fascinați de samavolnicia lui Băsescu, amintiți-vă cîți intelectuali erau fascinați de extrema dreaptă, si veți înțelege poate de ce o rezistență în numele democrației a fost practic inexistentă - și nici acum nu se simte prea bine.
Trimiteți un comentariu