Traim tot mai mult, tot mai acut, tot mai dureros, in tara lui “ciocu’ mic”! Tot mai des ni se spune, ni se face semn sau ni se da de inteles sa tacem din gura. Nici nu mai pomenesc de faptul ca nu ne-ntreaba nimeni de vorba, ca nu ne cere nimeni parerea !
Sint citiva « alesi » care vorbesc pentru noi. Vorbesc tare, latrat si pe nas. Si, mai ales, mult, mult de tot. Vorbesc mult, chiar daca nu spun nimic. Citeodata, cu timiditate, cerem dreptul la cuvint. Dreptul de a spune si noi ceva. De cele mai multe ori, aflam ca emisiunea tocmai s-a terminat. Si ca mai bine ne-am duce undeva, in padure, sa vorbim intr-o scorbura. Uneori, rar de tot, apucam sa scoatem citeva cuvinte, timide, speriate si oarecum incoerente, doar pentru a constata ca e cineva care vorbeste odata cu noi si, evident, mult mai tare, mult mai latrat, mult mai pe nas. Asa ca vorbim degeaba.
Uneori, spunem ce nu trebuie. E riscant : putem primi un cap in gura !
Si, uite-asa, invatam sa tacem. Uneori, tacem chiar cind sintem intrebati. Sau tacem in masina 368, cind 2-3 animale bipede isi fac si-si baga, in gura mare, ca si cum masina ar fi a lor, sau goala-goluta, iar nu plina ochi. Si nimeni nu le spune nimic!
Incet, incet, am invatat ca nici nu contam. Si daca, totusi, ne-ntreaba cineva ce vrem, o face asa, in gluma. Ca are cine decide, in locul si IN NUMELE NOSTRU, asa ca n-are rost sa ne mai batem capul. Iar cei cu gura mare, cu tupeu si cu muschi, au intotdeauna dreptate.
Intre timp, noi, cei tacuti, ne pierdem, cu totul, glasul. Pai, asa se-ntimpla: organul nefolosit se atrofiaza si, incet, incet ramine doar un apendice. Si, intr-o zi, ce crezi: facem apendicita in git. Cineva ne va extirpa, cu generozitate, organul malign iar noi, recunoscatori, o sa ridicam imn de slava! Desigur, pe muteste!
Postări
8 comentarii:
Augustin, imi place ce ai scris. Cu atat mai mult cu cat descrie o ¨realitate¨ in plina dezvoltare. As spune, insa, ca eu nu cred ca am invatat sa tacem de teama. Cred, mai de graba, ca n-am invatat sa vorbim de teama.
George, ma tem ca e tare mult adevar in ceea ce ai scris. Dar, indiferent daca am uitat, daca n-am stiut niciodata sau nu mai vrem sa stim, trebuie facut ceva. Ceva foarte concret, pentru care este nevoie de idei concrete. Eu am una, dar o tin inca la dospit. Sint convins ca si altii au. Poate ar fi bine sa ne gindim sa punem de-un think tank. Ce zici?
Mai deunazi, stricam o vorba pe-un blog (desigur, ghicesti care): daca PSD-ul crede ca un "guvern din umbra" ar fi benefic, de ce n-ar fi benefic si un "PSD din WEB"? Sau chiar, si mai bine, o "opozitie din WEB"?
Eu stricam o vorba, unii se stricau de ris. Nu-i nimic, o sa le treaca!
Dumnezeule, ce-mi place cum le zici!
Da' există şi reversul medaliei.
Putem vorbi. Putem striga. Ne putem tăia corzile vocale, ca pe vene, şi să plesnim cu ele ca din bice, pe străzi... De auzit, ne aud. Dar nu ne înţeleg ce zicem. Fiindcă deja, pentru ei, vorbim o limbă străină. În curând, va fi o limbă moartă.
Simulacrul de libertate şi democraţie care ne-a fost nouă dat, să ne săturăm, e INDIFERENŢA lor.
Mi-e teamă că, prin absurd, dacă s-ar strânge destulă lume pentru un protest nonviolent, dacă toată ţara ar ieşi în stradă DOAR să strige că aşa nu se poate, ne-ar da voie. Ne-ar lăsa acolo, să strigăm, până putrezim.
@ renata
E al dracului de trist sa-ti placa rindurile ASTEA! Si sa ma mai si bucur de asta, pe deasupra!
Da, (inca) mai putem vorbi. Cam dogit, cam ragusit, cam din butoi! Dar,cit mai putem vorbi, mai exista o sansa. La urma urmei, si democratia se invata, nu-i asa?
Eşti chiţibuşar! :)
Ce să-ţi fi zis? Că-mi place cum ai scris despre ceva ce nu-mi place?
Dacă tot am revenit, să mai zic ceva.
Tăcerea din 368 (am umblat zeci de ani cu autobuzul ăsta)e o tăcere diferită de tăcerea noastră generală, din stradă. Într-un fel e cu mult mai rea. Dovedeşte că nu ne pasă de nimic. Nici chiar de noi înşine.
Tăcerea din autobuz merită un post separat.
Renata, nu te supara, n-am zis decit ... ce-am zis. Si CHIAR nu sint chitibusar!
Si, fiindca tot ai revenit (multumesc!) si-am revenit: sper ca ai citit comm-ul de la versurile tale!
:)) Spre ruşinea mea, intru pe pagina cu versuri foarte rar.
Mulţumesc de comentariu! Nici eu nu mă pricep la versuri. Când citesc poeziile cuiva, nu pot spune decât "îmi plac"/"nu-mi plac". Habar n-am să explic de ce. La proză sunt mai tare-n gură!:)))
Stă în putinţa noastră!
O fapta buna…
Sa fii OM, e lucru MARE!
S-o ajutam pe Kassandra! Cu fiecare leu, euro, daruit din suflet, mai … Oameni ! Sa nu uitam nici de Radu, tot un pui de zambet ! Hai sa fim Oameni!!!
FĂ TU MAI DEPARTE
Primiţi bulgărele de zăpadă şi daţi-l mai departe! Faceţi măcar o faptă bună pe zi!. Şi, aşa cum zice Mile, “vă veţi simţi mult mai lipsiţi de toxinele unei vieţi banale, într-o Romanie de doi lei”.
Kassandra, o fetita salvata de la moarte si infiata de Iosif Rotariu şi soţia lui, Dana.În decurs de un an şi patru luni, fetiţa a fost supusă la 24 de intervenţii chirurgicale, din cauza faptului că avea foarte multe oase rupte. Nici acum nu îşi poate folosi mâinile şi un picior, iar maxilarul necesită o operaţie imediată.Trei operaţii, 100.000 de euro.Până acum, soţii Rotariu au cheltuit 40.000 de euro, însă greul abia acum începe. Kassandra mai are nevoie de trei intervenţii, pe care le poate face doar în străinătate, la Strasbourg.
Daca vrei sa o ajuti pe Kassandra, mai jos se afla conturile in care se pot trimite bani:
Cont lei: RO34BRDE360SV18398993600
Cont euro: RO70BRDE360SV80487003600
Cont dolari: RO29BRDE360SV96418133600
Titular: Daniela Liliana Rotariu
Site: http://www.iosif-rotariu.blogspot.com
http://sfinx777.wordpress.com/2010/04/09/sa-fii-om-e-lucru-mare/
Vă rog!!! Hai să ajutăm puiul de zîmbet – Kassandra !
Trimiteți un comentariu