presedintele

presedinte: substantiv comun (as adauga, cit se poate de comun!), de gen masculin, articulat presedintele, folosit in ultimii citiva ani, sistematic si parsiv, la inslugarnicirea poporului roman! 

Metoda este o imitatie penibila a celor ce se petrec peste ocean, unde presedintele tarii are, pe baza legala, puteri uriase.

Aici, la noi, unde Traian Basescu a decis, cu de la sine putere, sa aiba atributii chiar mai mari decit ale locatarului de la Casa Alba, s-au pus in miscare cele mai subtile metode de convingere a oamenilor ca vremelnicul chirias de la Cotroceni ar fi vreun Deus ex machina, caruia trebuie sa ne inchinam si sa-i aducem ofrande. Iar numele, sa i-l preamarim! Presedintele! Cind te uiti la politrucii portocalii cum isi umfla obrajii, incercind, cu ochii dati peste cap, sa tuguie buzele, pentru a rosti un „presedintele” cit mai maiestuos, cit mai coplesitor, te-apuca risul! Par a evoca vreo zeitate, o faptura celesta care, in nesfirsita ei marinimie, a catadicsit sa-si coboare privirea binefacatoare asupra natiei. Sau, in orice caz, ar vrea sa ne intre bine in cap ca trebuie sa sorbim, cu sfintenie si nesfirsit respect, izvorul de intelepciune al spuselor lui.

Ei bine, nu! Pe Ostap Bender al nostru nu-l cheama „presedintele”, il cheama Traian Basescu.

Si de ce i-as spune „presedintele”, cind el nu se poarta ca atare? Sincer, mai degraba i-as spune „ala”. Cred ca ar descrie mai corect persoana.

Nu, un presedinte adevarat  nu-i face pe jurnalisti gaozari, tiganci imputite sau pasarici si nu-si minte cu nonsalanta poporul! Si nu numeste sef al unui serviciu secret pe cineva, doar fiindca asa a poftit sufletelul sotioarei acestuia. Asta asa, ca sa nu pomenesc decit o infima parte din argumentele ce-mi vin in minte!

Ar fi timpul sa reintram in normalitate! Asa cum mi-a semnalat mai deunazi, fara sa vrea, vecina mea de la noua, madam Mimi.

Ne-am intilnit, ca de multe ori, la lift. M-a privit cu o figura foarte preocupata, apoi mi-a zis:

-  Domnu Augustine, ai auzit ce-a zis presedintele?

Am ridicat din umeri, luind o moaca de fraier, ceea ce imi reuseste de cele mai multe ori perfect, nu stiu cum dracu’.

-  Domne, a zis ca trebuie sa marim fondul de rulment!

Spre surprinderea doamnei Mimi, care se astepta, probabil, sa ma inverzesc, sa injur sau sa ma sui pe pereti, am scos doar un urias oftat de usurare si am privit-o cu recunostinta: in sfirsit, un om normal, care-mi vorbea de un presedinte normal, dedicat pe de-a-ntregul problemelor blocului: domnu Ignat, de la trei! Asta da, presedinte!