Sorana

În clipa cînd uşa prăvăliei se deschise larg, clopoţind voios, Sorana avu presentimentul bizar că avea să se întîmple ceva important, poate chiar grav.

Individul mărunţel şi bizar care intră nu făcu decît să-i confirme temerile. Totul la el inspira neîncredere: barba albă (aproape sigur falsă) şi chica bogată, tenul în puternic contrast cu zăpada de-afară, o anume agitaţie stăpînită, dar imposibil de camuflat în întregime, privirea iscoditoare ce alerga de colo-colo, vrînd parcă să afle mai mult decît îi era permis, toate astea te făceau să regreţi, o dată în plus, că nu ţi-ai făcut încă nenorocita aia de asigurare de viaţă.

Ezită să-l întrebe ce doreşte, aşa cum ciudatul client părea să ezite să spună ce vrea. Parcă trăgea de timp, făcîndu-se că citeşte etichetele produselor expuse pe rafturi.

La rîndul ei, Sorana nu părea prea grăbită să-l abordeze. Tot spera să apară, salvator, Şefa.

Ea ştia întotdeauna cum să-i ia pe ăştia. Indiferent dacă erau aurolaci, drogaţi de-a binelea, beţivi sau scandalagii, cusurgii din naştere sau duşi cu pluta, şefa îi aducea la sentimente mai bune fără să pară că le-ar impune ceva.

Şi-n clipa în care Sorana decise, în sinea ei, că nu mai poate temporiza şi va trebui să ia taurul de coarne, pe uşiţa mică ce duce în spatele prăvăliei se ivi şefa. Din privirea uşor panicată pe care i-o aruncă Sorana, ea înţelese pe loc avertizarea de cod galben spre roşu cu picăţele pe care i-o transmitea aceasta, dar şi sursa potenţialului pericol.

Privirea ei se îndreptă instantaneu spre ciudatul muşteriu. O clipă, păru uşor descumpănită, dar preluă imediat controlul.

- Bună ziua, stimate domn! Cu ce vă putem fi de un real folos?

Sorana, care urmărea avidă „ostilităţile”, zîmbi în forul ei interior. „Stimate domn! Mamăă, ce tare! Hai că deja l-a turtit cu asta. Bătălia e aproape cîştigată, deşi nu s-a tras încă niciun cartuş!”

„Stimatul domn” nu părea însa chiar aşa turtit cum credea Sorana. Aşa că iată-l trecînd la contraofensivă:

- Sărut mîna, scumpă doamnă! Dacă nu-i cu supărare, aş dori …

„Ei, acum să-l vedem ce născoceşte” – comentă, în sinea ei, Sorana, ciulind urechile.

- ….o tabletă de iubire, vă rog!

Şefa, cît e ea de şefă, păru o clipă panicată, dar işi reveni aproape instantaneu:

- Da’ reţetă aveţi? Că fără prescripţie medicală, s-ar putea să vă facă mai mult rău decît bine! Cu iubirea nu te joci, chiar aşa, iar abuzul …

„Hai, că i-a zis-o! Bravo, şefa!”

Individul ezită,încolţit:

- Am … o reţetă, dar e cam veche. Se pune? Haideţi, că vă pup!

- Ei, dacă mă pupaţi, atunci vă dau! – zise şefa cu un zîmbet mai enigmatic decît al Giocondei, ieşind din dosul tijghelei.

„Gata, acum chiar îl plesneşte!” – işi spuse Sorana, cu ochii cît cepele, în timp ce o mîna i se încleştă pe mopul rezemat într-un colţ, iar cealaltă încerca să tasteze, pe pipăite, 112.

Numai că, stupoare: după ce cei doi se pupară cu sîrg în mijlocul prăvăliei, individul cel periculos scoase de nicăieri, cu gesturi de scamator, un mic buchet de ghiocei pe care îl întinse „inamicului” său.

Aşa că Soranei nu-i mai rămase decît să-şi tragă o palmă sonoră peste frunte:

„Sheet! Iar am uitat să-i spun şefei LA MULŢI ANI”!