Pe vremea comunistilor, circula o vorba de duh : In functia de ministru al economiei se numeste tovarasul Ionescu. Se pregateste tovarasul Georgescu !
Se argumenteaza desfiintarea spitalelor prin faptul ca nu sint bani! Evident, este o minciuna (prin omisiune) O Romanie care nu mai are bani intra in incetare de plati, da faliment ! Raspunsul corect (dar neconvenabil) este ca PENTRU ASTA nu sint bani.
"Ideea ca nu sunt bani nu este o realitate, bugetul poate fi asezat pe prioritati, iar din acest punct de vedere este doar o chestiune de vointa"- spunea Traian Basescu. Sigur, nu se referea la spitalele desfiintate, dar se potriveste perfect !
Sa intelegem de-aici ca sanatatea romanilor nu este o prioritate pentru actualul regim? Dar care ar fi prioritatile? Vreo telegondola ? Vreun parc satesc ? Vreo sala de sport pentru septuagenari ?
Asadar, nefiind bani pentru spitale, le transformam in aziluri. Dar, oare, pentru aziluri vor fi bani? Sau nu, si-atunci mai bine le demolam ?
Dar cu terenurile astfel disponibilizate, ce-am face ? Ca parc-ar fi trist sa ramina pirloaga. Sau maidane. Pacat de ele, nu ?
Postări
6 comentarii:
Cimitire?
Dacă nu sunt bani de sănătate...
Investiţie minimă: lopeţi.
Ţii minte aia cu "români, vi se pregăteşte ceva!"? Ei bine, acum ştim!
Ce să facă, Reti, cu ele? Le vor da clientelei politice, întru afaceri şi afaceriştilor clientelari, întru politică. Ajutor mafiot reciproc, sau cum se spală o mînă pe alta.
Activitatea medicală, ca şi alte alea în România lor, nu mai e o activitate de interes public, în interesul cetăţenilor, ci o afacere ca oricare alta, în interesul patronilor politici ai statului. O afacere a cărei rentabilitate este condiţionată de numărul pacienţilor. Cu cît mai mulţi, cu atît mai rentabilă afacerea, cu atît mai eficient regimul dictaturii sărăciei noastre şi al prosperităţii capitalismului lor şi al familiilor şi neamurilor mamii lor de nemernici şi de ticăloşi!
Renata, cimitirul e o investitie uriasa, care creaza locuri de munca si chiar profit. Nu bat astia pina acolo! Cred ca lucrurile sint ceva mai simple si prozaice. Tu, cu sufletul tau de artist, ai tendinta sa le mai infrumusetezi, sa adaugi un lirism. Vorba poetului: "Cimitir, liceu al tineretii mele ..."
@ Nicu
1) Nici nu-ti imaginezi ce placere imi face vizita ta!
2)Ai dreptate, ma tem ca terenurile (majoritatea intravilane sau foarte interesant pozitionate), ba chiar si cladirile vor fi in scurt timp valorificate corespunzator. Evident, intru propasirea si bunastarea intregului nostru popor. Prin reprezentantii sai, desigur!
@Augustin
Eh, iar eu nici nu te-am salutat la "intrare", după cuviinţă. Sincer să fiu, am vrut să văd dacă mă recunoşti... E drept, ţi-am oferit un indiciu, apelîndu-te cum te-am apelat.
Bun (re)găsit, dar! Să ştii că de vreun an sînt pe urmele tale, cînd şi cînd, căci, recunosc, după plecarea ta (discutabilă) din "haită", deşi îţi promisesem, la vremea respectivă, că te voi găsi eu pe undeva pe net, am tot întîrziat, apoi am mai uitat (căci mai mă încearcă şi pe mine, uneori, lehamitea de tot şi de toate şi mă mai ascund în mine, să nu mai văd şi să nu mai aud...), apoi am revenit şi, mai apoi, te-am găsit.
De-acolo, am urmărit blogul tău, din cînd în cînd cum spuneam, şi am avut impresia că nu eşti foarte hotărît să-ţi continui prezenţa. Deh, mi-am zis, calcul insensibil, de matematician, şi inimă sensibilă, de poet. Cum şi eşichierul îţi e aproape, am aşteptat să îţi gîndeşti "mutările", pentru a mă dumiri cum stai. Mai nu m-am dumirit (incapabil, ca în faţa oricărui matematician, de cînd mă ştiu!), dar nu-i bai!
Acum, am găsit firesc să nu mai pierd timpul şi să intru, să te vizitez. Poate şi să stau o vreme prin preajmă, dacă îngădui. Ştiam că scrii cu îndemînare şi substantiv, aşa că la blogul tău drumeţul om îşi trage sufletul ostenit, ca la un han curat şi odihnitor, aflat mai înlăturea de larma promiscuă şi riscantă a neicanimilor aţiitori de cale şi stăpînitori a toate.
Bag-seamă, un colţ de pită caldă şi-o cană cu vin are hanul, că miresmele îmbie încă din prag...
Hai, noroc!
Nicule, esti bine venit oricind in acest loc in care eticheta este lasata deoparte si unde conteaza doar bunul-simt si afilierea la principiul enuntat pe frontispiciu. Iar tu te califici cu brio din ambele puncte de vedere.
Despre « plecarea mea din haita », ce sa zic ? Pe de o parte, trebuie sa spun ca o regret din chiar prima clipa a producerii ei. Vorba lui Haraucourt : partir, c’est mourir un peu ! La care, este imposibil sa nu adaugam corolarul marelui Alphonse Allais : ...mais mourir, c’est partir beaucoup !!
Pe de alta parte, sint tot mai convins ca motivatia plecarii mele a fost absolut corecta, si va ramine valabila inca foarte mult timp, de-aici incolo !
In ceea ce priveste « cariera » de bloger (n-am aflat inca de ce as scrie cu 2 de g, dupa cum nu stiu de ce as scrie cu î din a), e adevarat ca inca nu mi-e clar daca voi continua sau nu. Exista foarte multe argumente, si pro, si contra. O decizie e foarte greu de luat, cel putin, una definitiva. Caci, stii cum e : cel mai usor lucru e sa te lasi de fumat ; intr-o viata ai timp sa te lasi de zeci si chiar sute de ori!
Raspunsul sta in legea lui O(h)m : om trai si-om vedea ! Pina una-alta, « deranjeaza-ma cit mai des !
Trimiteți un comentariu