La urma urmei, ce-i aia, democratie?

Pare simplu: demos, adica popor, si kratos, cum ar veni, conducere. Pare, dar nu prea e! Ca nu poate el, poporul, sa negocieze cu FMI-ul. Si nici nu poate, acelasi popor, sa mearga in vizita la familia Stan. Cum care Stan? Pai Kazahstan, Uzbekistan, Tadjikistan, Turkmenistan sau … Wallis & Futuna. Si multe altele nu poate el, poporul, sa faca cu mina lui. Si-atunci, ii pune pe niste unii, de obicei aia de mint mai frumos, sa faca toate astea in numele si dupa pofta lui.
Iar alesii astia fac ceea ce au fost pusi sa faca, cu toata priceperea si buna-credinta!
Asta in filme! Sau in unele tari indepartate, unde cred ca le pune ceva in mincare …
Democratia asta poate fi recunoscuta dupa citeva semne, zise de catre unii principii, cum ar fi suprematia legii, sau separatia puterilor in stat. Nu le cautati, insa, pe la noi; exista nenumarate feluri infinit mai putin plictisitoare si inutile de a pierde timpul!
De la guvernul asa-zis Boc vom afla ca legea se aplica daca si cind e convenabil, iar de la presedintele auto-declarat „jucator”, ca el are, totusi voie. Sa ce? Sa orice!
Daca vei intreba un prapagandist portocaliu, o sa-ti spuna, cu siguranta, ca avem mai multa democratie decit meritam.
„Pai daca n-ar fi democratie, ati mai putea voi injura presedintele?” - te va intreba el, cu zimbet timp dar victorios, convins ca te-a facut una cu pamintul.
Unui politruc de-asta, i-as propune un test: sa mearga el fo niste anisori la odihna si recreere la Jilava intr-o garsoniera, unde sa aiba la dispozitie piine, apa, paie si dreptul de a injura, de dimineata pina seara, pe cine vrea muschii lui. Si-apoi, adapat pe saturate la izvorul acestei democratiei orale, sa vina sa ne mai dea si alte lectii pline de tilc si intelepciune!