Renatei
Ah, Renato, ticaloaso! Iar imi stirnesti nostalgii ... Iar umbli la cutiuta aia cu dantela veche ... L'arca di Noe ... Partira, la nave partira ...
Ca nu gaseai si tu un argument mai contondent in sprijinul fratietatii dintre ciine si pisica decit cintecul lui Sergio Endrigo ...
Si uite-l pe bietul Augustin, chitit sa asculte discul! Sa nu va grabiti, careva, sa-mi spuneti ca mai repede gaseam cintecul pe net. Fiindca, va convine sau nu, da' nu-i totuna!
Bine, dar unde o fi discul? In lada cu scule, nu-i! In sifonier, printre prosoape, iar nu-i! Sub pian, in baie? N-ati ghicit! Era, evident, in noptiera unde inca mai tin, fara sa stiu prea bine de ce, sumedenie de discuri pe care nu le-am mai ascultat de-o vesnicie si ceva.
O data in plus, se verifica (pseudo)paradoxul care spune ca orice lucru se afla fix in ultimul loc in care-l cauti!
Dar pick-up-ul? Surpriza: asta stiu unde e! Sau, mai bine zis, sub ce e: sub citeva carti pe care nu mai stiam unde sa le pun, un mare incarcator de acumulatori, un teanc de reviste vechi si o cutie mare de plastic, plina cu cele mai diverse maruntisuri. Si da-i si sapa!
Iata-l, scos la lumina. Cam plin de praf, cam ponosit, dar inca in stare de functionare. Un Belcanto luat inca din vremea cind eram student. Bursier!
Din pacate, cind sa-l pornesc, constat ca mufele boxelor sint aproape farimate, lucru despre care nu-mi amintesc nimic. In schimb, imi amintesc ca am pe undeva, puse bine, niste mufe de rezerva. Si, de, daca tot am ajuns pina aici, schimba-i si mufele.
In fine, discul e gata, pick-up-ul e gata, eu sint gata, let's the music play!
Ghinion! L-am pus pe fata a doua. L'Oriente! Lasa-l sa cinte, ca si el are dreptul.
Si uite-ma cum inchid ochii si parca ma vad in vremurile acelea. Vorba altui cintec, "Those Were The Days"! Sau, in varianta franceza, "Le temps des fleurs".
Toate bune si frumoase. Numai ca toata tevatura imi readuce in prim-planul atentiei faptul ca, deja, o gramada de lucruri din jurul meu ar fi timpul sa zboare pe geam.
Dar cum sa te-mpaci cu nostalgia?
Postări
4 comentarii:
Mulţumesc, Augustin!
Nu doar pentru text, ci şi pentru că mă simt acum mai liniştită: nu sunt singura care păstrează lucruri devenite inutile dar care au ceva, strigă la tine "nu mă arunca!", nu sunt singura care depozitează fragmente de obiecte şi obiecte în cutii pentru că undeva, cândva, s-ar putea să-mi folosească.
Vine o zi când ele se fac utile. Uneori trăiesc o a doua existenţă, cu un alt scop. Unul decorativ, probabil.
În altă ordine de idei, dacă pick-up-ul funcţionează şi discurile vechi încă se mai pot asculta, de ce să le arunci pe fereastră?
Nu-i suficient de înspăimântător semnul ăla de circulaţie cu "atenţie, cad bolovani!"? De ce să cadă şi pick-up-uri, când ele încă mai "cântă"?
Şi eu am unul, care funcţionează. Şi vreo 200 de discuri ruseşti, cehoslovace şi redegiste cu muzică supranumită "cultă" şi... asta e! Şi nu tot ce-a cântat Richter e pe youtube.
...Şi tot acolo sunt discuri vechi cu ceea ce numeam noi "muzică uşoară"...
Un disc minunat pentru mine, Electrecord, cu Frida Boccara.
Cine-i asta? Nu mai ştie nimeni. O femeie care cânta. Cu părul lung şi-o rochie ca o cămaşă de noapte. Avea sâni? Da, probabil! Erau acolo, sub rochie. Ghicibili. Dar cui îi păsa? AVEA VOCE. Şedea, ca o proastă, în mijlocul scenei, cu microfonul la gură şi CÂNTA. "Cent mille chansons ". N-aveai timp să studiezi ce-i sub cămaşa de noapte. Ce putea fi? Nişte cântec.
http://www.youtube.com/watch?v=FMZPduG71Qo&feature=related
Si mai zici ca nu s-a intors lumea cu fundu-n sus? Adica eu te fac cu ou si cu otet, iar tu imi multumesti? Ei, stai atunci, ca te iau altfel.
Pai, asa facem, Renato, din cauza unui prost obicei: sa punem cite-un pic din sufletul nostru in fiecare lucrusor care ne-nconjoara si, cu osebire, in acelea care ne-nsotesc in clipele cele mai adevarate, in clipele in care ne bucuram de frumos, de anotimpuri, de ploaie, noi cu noi sau noi cu cei dragi.
Asta in timp ce unii vorbesc de uzura morala!
Da, dragă Augustin!
Punem suflet în tot felul de chestii care ne înconjoară. Şi ce vezi rău în asta?
Cică, atunci când mori, sufletul se ridică, un abur, se duce SUS, nu ştiu unde, şi se pune bine.
Ce importanţă are dacă, din Mărimea Sa, Sufletul, ceva rămâne în lucrurile pe care le-am iubit şi pleacă un Sufleţel mai mic în SUS, acolo unde nu se ştie ce se mai întâmplă?
@ Renata
Am spus eu ca e ceva rau in asta? Nici vorba. Mai ales ca aici par sa functioneze cu totul alte principii decit in fizica: daca pui din tine cite o picatura ici, una colo, nu devii, nicidecum, mai sarac. Ba, parca, dimpotriva ...
Trimiteți un comentariu