Ma suna bibliotecara …

- Alo, domnu’ Augustin?

- El insuti!

- Aicea Mimi, bibliotecareasa!

- Saru’ mina, madam Mimi! Da’ ce dracu am mai facut?

- Pai, bre, dom’le, esti musteriu vechi, nu mai aduci o data cartile alea?

- Pai, bre tanti doamna Mimi, cum sa le aduc de doua ori?- incerc eu s-o dixtrez cu un spirit de gluma hazlie.

- Hai, nu ma lua-n tango, ca de mistoc stiu ca esti bun! Adu cartile rapido, ca-ti dau un ban (!) de nu te vezi.

- Le-aduc, da-le-n mustar, da ce ti-a capsunat, ca doar abia le-am luat …

- Care de-o luna si peste?- ricaneaza ea cu glas pitigaiat

   Ramin Adi Mutu! O luna si? O sti ea ceva, ca prea zice cu foc. Da-n mintea mea, NU SI NU, ca abia le-am luat. Si asta nu-mi da pace.

De multe ori, in viata, timpul curge dupa reguli numai de el stiute. Uneori, nici nu stim cind dracu’ a trecut. Alteori, turbam ca trece asa incet. Poate c-ar trebui, de fiecare data cind facem constatari de-astea, ex-temporale, sa cautam degraba o oglinda, sa ne privim in ea lung si sa ne-ntrebam: oare ce-am facut asa de special pentru a-i schimba curgerea? O fi de bine? O fi de rau?