In 27 septembrie, in postarea mea „Ce vrea, de fapt, Basescu?” intrebam cine l-ar putea numi, pe Basescu, premier.
In 28 septembrie, in „Bursa”, consilierul lui Basescu raspu intreba, retoric:
„Suntem pregătiţi să alegem o femeie în funcţia de Preşedinte?”
Ramine cum am vorbit: IA DE LA BASESCU!
Reiau, pe scurt, un scenariu pe care l-am formulat cu destul timp in urma, scenariu confirmat de toti pasii facuti ulterior de Basescu, inclusiv, si poate mai ales, de ultimul: inlaturarea lui Blaga!
Traian Basescu se tot gindeste, cu deosebita preocupare, ca sa ma exprim eufemistic, la momentul in care nu va mai fi presedintele Romaniei. Dar oare ce va fi el atunci? Parlamentar? Nu! Primar? Ministru? Nu! Sef de partid? Prevad niste lupte, mai ceva ca la Marasesti. Si chiar daca va conduce PDL-ul, adica atunci un partid de buzunar sau poate chiar neparlamentar, va fi egal cu zero. La citi dusmani a avut grija sa-si faca, perspectivele nu sint prea roz.
Si, vorba aceea, cu cite o poteca pe la DNA, toti sint datori, la un moment dat!
Care ar fi solutia? Simplu, postul de premier. Cine sa-l numeasca? Evident, presedintele Romaniei, daca acesta va fi, atunci, omul lui de incredere. Sau … oama.
Blaga era cea mai viguroasa voce impotriva … omului. Sau oamei. Dar, gata! S-a rezolvat. Acum are vint bun din pupa! Cum cine?
"Iesi afara,
Javra ordinara!"
Aceasta poezie este scurta, dar concisa. In ea, poetul, cu sensibilitatea lui caracteristica, aduce prinos de recunostinta codrului, frate cu romanul. El ne descrie minunata natura a patriei noastre si sentimentele nobile ce-l anima la venirea primaverii, verii, toamnei sau chiar iernii, care e in alt fel.
Ea este, in acelasi timp, o minunata balada si idila, dedicata iubitei sale aflate, vai, departe, fiind la coasa cu unul, Milu, care are pusca si cureaua lata.
Finalul poeziei surprinde, cu o vigoare exceptionala, integrarea in relativ, cu sentimentul datoriei implinite. Este creionat, in tusa groasa, momentul in care iubita se intoarce de la coasa (sau, poate, pusca) lui Milu, putin supraponderala in zona abdominala, in rest buna rau.
Premonitoriu, iubita tine in mina doua fire, doua paie si un prezervativ folosit doar pe o singura parte, toate simbolizind bunastarea si armonia. Dupa cum am invatat in clasele anterioare, de la iubire la ura nu-i decit un pas.
Nu stiu citi au avut taria de a urmari imitatia jalnica de discurs a flotantului de la Cotroceni, produsa in fata flotantilor portocalii din Parlamentul Romaniei.
Sint sigur ca putinii care s-au inhamat la asa ceva, au facut-o curiosi sa auda cum va trage el in Academiei aritmetica SF a unsei sale, Robertica, la care ce-mi e 80, ce-mi e 176, tot un drac. Asa ca, dupa ce subiectul a fost expediat la cosul de gunoi in acelasi stil pirateresc, foarte multi au pus mina, instantaneu, pe telecomanda.
Eu, cu oarece devieri de tip sado-maso, am ramas. Am zis sa-i mai dau o sansa. E drept ca, preventiv, am luat un emetiral, dar l-am ascultat.
Ei, n-oi fi prins eu chiar tot mesajul, ca-mi tot fugea gindul la altele si, din cind in cind, ma lua cite un cascat de-ala, de-mi piriiau falcile, da’ tot am prins doua chestii care m-au facut sa ciulesc urechile :
- gestionarea tuturor fondurilor europene printr-o singura institutie (a...statului!!)
- unificarea intregii infrastructuri de comunicatii si transmisii de date
Asadar, atit fluxul financiar, cit si cel informational, intr-o singura mina. Acuma, oi fi eu mai alarmist, mai nu stiu cum, da’ pe mine m-a luat pe sira cind am auzit. Ziceti-mi voi ca nu-i asa, ca poate sint dus cu nervii, ceva ...
Tot asteptam sa zica si de unificarea partidelor intr-unul singur. Ca sa fie descentralizarea completa! Dar poate o fi sarit o foaie, ca parca-i tot venea ceva pe nas ...
(cum spuneam, mai e)
Asa ca, neputind sa umblu la posetuta de fata cu fraieru, am preferat sa-l tratez cu cel mai frantuzit „merci” din viata lui, gindind ca oi gasi eu o esire, pe parcurs.
Si uite-ma pornind spre hotel Belvedere, unde eram cazata, cu bade-gardul atirnat de toarta mea si blestemind in gind clipa cind am ales, ca proasta, sa intru in legalitate!
Cind ne oprim la semafor, bade-gardul n-are de lucru si-mi spune cu emfaza mustind de patriotism local:
- Peste drum este noua policlinica!
Desi nu credeam ca se mai poate, pufoaica lui se umfla inca si mai mult, de parca policlinica aia ar fi cladit-o tat’su, daca nu chiar el in persoana.
- Vai! – izbucnesc eu, simtind ca sint salvata, - domnu bade-gard, aveti si policlinica in localitate?
- Evident, doamna, si verisoar-mea lucreaza chiar acolo! – pluseaza el, nestiind ca intra drept in gura lupului.
- Vai, dar este minunat! Sint sigura ca veti fi atit de amabil sa ma ajutati sa obtin si eu un bonulet …
- Domnita scumpa, problema e ca si rezolvata. La ce cabinet?
Ma uit in stinga, ma uit in dreapta, apoi imi dreg vocea si las privirea-n pamint.
- La … dermato – zic, un pic stins. Da sa nu va ginditi la ce ma gindesc io! Cred ca mai mult ca precisu ca nu se ia! - adaug repede, ca sa nu-i dau timp sa-si revina. Ca in astia asa trebuie sa dai: in rafale scurte. Niciodata lovituri izolate. Cel mai bine un-doiuri: cap – corp. Ehei, cite concursuri am cistigat eu la PTAP!
Se face liniste. Se aude doar aerul care iese cu putere din pufoaica lui, si ceva il gidila insistent pe esofagot. Se foieste, se codeste, apoi, bineinteles, se uita la ceas.
- Aolio, ce tirziu s-a facut. Sefu precis ma cauta. Va pupez! O sa va caut eu la hotel si rezolvam. Saruminusitele!
Si-o tunde, fara sa se mai uite in urma si, bineinteles, fara sa faca ce-a zis.
- Du-te invirtindu-te, papagalule!- ii arunc eu cind sint sigura ca nu ma aude. Asa, ca sa ma descarc.
Ma uit si eu la ceas, sa vad cit mai am pina la sedinta cu namol. Zimbesc ca proasta, imaginindu-ma minjita din cap pina-n picioare, si gindul imi fuge, n-o sa ghiciti, la … Jacques Prevert:
Tant pis pour ceux qui n'aiment ni les chiens ni la boue
faites entrer le chien entièrement sali par la boue
tant pis pour ceux qui n'aiment pas la boue
qui ne comprennent pas
qui ne savent pas le chien
qui ne savent pas la boue
faites entrer le chien
et qu'il se secoue
on peut laver le chien
et l'eau aussi on peut la laver
on ne peut pas laver ceux
ceux qui disent qu'ils aiment les chiens
à condition que ...
Le chien couvert de boue est propre
la boue est propre
l'eau est propre aussi quelquefois
ceux qui disent à condition que ...
Ceux-là ne sont pas propres
absolument pas.
Na, c-am devenit umpic melancolica!
(Mai e nitel)
Aud ca de-aia au tras oamenii legii: ca animalele erau libere si latrau…
Adevarat, doua chestii care irita. Da’ ce zic eu, care ameninta! Care pun in pericol!
Alelalte, bune, rele, cum erau, s-au dus dracu', incet-incet: sanatate, invatamint, cultura, economie, toate. Cam atit mai ramasese: libertatea si latratul.
Le-a venit rindul, si lor. Le-a inceput … prigoana. Alo, blogerii, ce-i hamaiala asta la voi, acolo?
Ce, voua nu va vine rindul?
Si pentru ca, de-aici incolo, nimeni sa nu se mai indoiasca, macar o clipa, de adevarul spuselor doamnei Mimi, vreau sa va prezint minunatul dar pe care destinsa doamna mi l-a facut la intoarcerea de la Gov(m)ora!
O data in +, intuitia feminina a nu mai putin femininei doamne Mimi a functionat perfect: bustul „pitit” in posetuta ei atirna, nici mai mult, nici mai putin de 1,07 kg. Asadar, se putea califica, avind in vedere si culoarea (!), cu usurinta, la categoria „arme albe”. Bravo, madam Mimi!
Buna seara, doamnelor si domnilor!
Buna dimineata, domnisoarelor!
M-am intors de la Govora (?)!
Cum stie orisicine, tot ce-i bun tine putin. Si, cind ti-e lumea mai draga, se si gata!
Plus de asta, ori e ilegal, ori e imoral, ori ingrasa. Citeodata, toate astea la un loc.
Asa ca uite-ma cum ma intorc io mult mai imorala, mai interlopa si chiar umpic mai durdulie decit am plecat.
Ma jur ca mi-a fost dor de blogerit, sa plesnesc, nu alta; io am crezut ca-i de joaca, da vad ca-i aproape serios.
Nu va mai spun ca la un moment dat am cedat nervoasa, de iera sa intru intr-un Internet Cafe, (c-au aparut ca ciupercile nebune, dupa o ploaie cu spume si clabuci), macar sa va dau un semn, pe mine sa nu contati, si lu vecinu de deasupra mea sa-mi ude si mie balariile, ca de la mnealui din balcon, numai daca nu vrea, nu mi le uda, ca uneori mi le si inundeaza!
Da’ cind sa penetrez prin intrare, se iteste un mucos, protapindu-se in usa:
- Mamare, alimentara s-a mutat de-acu 3rei ani! Hai, valea!
- Pe cine faci tu ma-ta mare mai, muceo? – zic eu, vexata, ca o distinsa doamna ce ma gaseam. Si-i aplic o posetuta de stinga upercutata, de-i mai zbirniie si-acu falcile ca diapazonu. Da’ in la bemol, nu ca ala originalu!
- Vasilee! –mai apuca el sa se vaite, inainte sa se pravale in pozitia „pentru odihna culcat”
- Ce-i ma, Nielu? – se-aude dinauntru.
Si iese unu pe usa, o idee mai rasarit, da tot la aceeasi categorie de greutate, si se uita chioris la mine, infoindu-se.
- Ce-ai facut, babo, ai dat in frati-mio? Si avanseaza inainte.
Io, flamboaianta cum ma stiti, indata ma aprind: pleosc si lu asta un dos de posetuta, a la Basescu asa, care-l ia somnu instant. Cind i-am vazut p-amindoi la podea, odata m-am dumirit: aoleo, ce-am facut, am dat fara somatie! Si, ca sa intru iute in legalitate, slobozesc cu convingere niste racnete sanatoase, ca la regulament: Stai! Stai ca dau! Pleosc in plan vertical! Trosc in plin!
Cred ca m-a auzit tot cartierul, mai putin astia doi, care executau program de somn aprofundat si obligator. Si, n-o sa ma credeti, apare brusc un bade-gard de-astia, de n-au alta treaba decit sa-si infoaie pufoaicele la trecatori, si ma priveste cu interes ingrijorat:
- Iar au facut scandal puiutii astia de infractori, destinsa doamna?
- Nu stiu, domnu bade-gard, ca io nu-s din localitate. Da am impresia ca au tras umpic pa nas, fi-le-ar etnobotanica a dracu’, ca prea-i vad cuminti si oniristi!
- Onanisti!- ma corecteaza el, cu duhu blindetii.
- Cum ziceti dumneatale, ca va pricepeti! – consimtesc eu, ca sa-i captatio benevolentia.
- Vreti sa va conduc la hotel, sa va simteti mai protejata?- mai intreaba el, incintat si galantom, privindu-ma cu ochi lacomi de degustator profesionist.
Eu simt ca iar ma furnica posetuta, da incerc sa ma abtin, ca uneori nu-i bine sa te risti cu organu, si nu stii ce pericole te pindesc, mai ales faptura singuratica si femenina cum sint, de atrage privirile ca o gaura neagra.
Dar ca sa-i zic ca am agenda plina pentru seara asta, ar trebui sa desfac posetuta, ca sa ma fac ca ma uit in agenda, si omul ar putea zari bustul lui Avram Iancu, pe care tocmai l-am cumparat din tirg, de la suveniruri, pentru domnu Augustin, care nu se face sa te-ntorci cu mina goala din conced!
Si nu ca ar fi fun mare secret, dar daca intra la arme albe, ca are mai bine de-un kil?
(mai e)
.jpg)
Juniorii zilelor noastre n-au de unde sti ce jocuri frumoase jucam, cindva, noi astia mai ... (ras)copti!
Întrebat ce îl califică pentru funcţia de consul general la Marsilia, I. T. Morar s-a vazut nevoit sa apeleze la un scuba diving in adincurile putului gindirii, pentru a produce o adevarata perla de rationament monstruos. Pe celebrul principiu al unuia dintre idolii sai, Emil Boc, care spunea ca are o parere, dar nu e de acord cu ea, fostul mare ginditor cotidian a răspuns, in doi timpi: 1. Mă califică A si B 2. Nu ma califica NIMIC!
Sau, ca sa folosesc exact cuvintele lui: 1. "Mă califică realizările şi faptul că sunt absolvent de limba franceză". 2. „Nici Lucian Blaga nu avea vreo calificare înainte de a fi numit într-un post diplomatic”
Pai, domnu item, hotaraste-te: ai sau n-ai, te sau nu te?
Ca sa nu mai vorbesc ca 1. Realizari are si mama Omida 2. De la Lucian Blaga pina la tine ...
Concluzia e una singura: fereasca Dumnezeu ca viitorul consul al Romaniei la Marsilia sa se numeasca Item Orar!
presedinte: substantiv comun (as adauga, cit se poate de comun!), de gen masculin, articulat presedintele, folosit in ultimii citiva ani, sistematic si parsiv, la inslugarnicirea poporului roman!
Metoda este o imitatie penibila a celor ce se petrec peste ocean, unde presedintele tarii are, pe baza legala, puteri uriase.
Aici, la noi, unde Traian Basescu a decis, cu de la sine putere, sa aiba atributii chiar mai mari decit ale locatarului de la Casa Alba, s-au pus in miscare cele mai subtile metode de convingere a oamenilor ca vremelnicul chirias de la Cotroceni ar fi vreun Deus ex machina, caruia trebuie sa ne inchinam si sa-i aducem ofrande. Iar numele, sa i-l preamarim! Presedintele! Cind te uiti la politrucii portocalii cum isi umfla obrajii, incercind, cu ochii dati peste cap, sa tuguie buzele, pentru a rosti un „presedintele” cit mai maiestuos, cit mai coplesitor, te-apuca risul! Par a evoca vreo zeitate, o faptura celesta care, in nesfirsita ei marinimie, a catadicsit sa-si coboare privirea binefacatoare asupra natiei. Sau, in orice caz, ar vrea sa ne intre bine in cap ca trebuie sa sorbim, cu sfintenie si nesfirsit respect, izvorul de intelepciune al spuselor lui.
Ei bine, nu! Pe Ostap Bender al nostru nu-l cheama „presedintele”, il cheama Traian Basescu.
Si de ce i-as spune „presedintele”, cind el nu se poarta ca atare? Sincer, mai degraba i-as spune „ala”. Cred ca ar descrie mai corect persoana.
Nu, un presedinte adevarat nu-i face pe jurnalisti gaozari, tiganci imputite sau pasarici si nu-si minte cu nonsalanta poporul! Si nu numeste sef al unui serviciu secret pe cineva, doar fiindca asa a poftit sufletelul sotioarei acestuia. Asta asa, ca sa nu pomenesc decit o infima parte din argumentele ce-mi vin in minte!
Ar fi timpul sa reintram in normalitate! Asa cum mi-a semnalat mai deunazi, fara sa vrea, vecina mea de la noua, madam Mimi.
Ne-am intilnit, ca de multe ori, la lift. M-a privit cu o figura foarte preocupata, apoi mi-a zis:
- Domnu Augustine, ai auzit ce-a zis presedintele?
Am ridicat din umeri, luind o moaca de fraier, ceea ce imi reuseste de cele mai multe ori perfect, nu stiu cum dracu’.
- Domne, a zis ca trebuie sa marim fondul de rulment!
Spre surprinderea doamnei Mimi, care se astepta, probabil, sa ma inverzesc, sa injur sau sa ma sui pe pereti, am scos doar un urias oftat de usurare si am privit-o cu recunostinta: in sfirsit, un om normal, care-mi vorbea de un presedinte normal, dedicat pe de-a-ntregul problemelor blocului: domnu Ignat, de la trei! Asta da, presedinte!
Guvernul remaiat Bock, unde k tinde (a)simptomatic la nesfirsit, mai poate da cuiva, macar de doi bani vechi, speranta? Probabil ca da, citorva sute de mii de romani, care vor zice: fratilor, lasati-i un pic, sa-i vedem la treaba. Dati-le un ragaz, o „perioada de gratie”, c-abia au venit. Poate or fi astia mai breji!
De fapt, Ostap Bender de Cotrocix exact asta vrea: un ragaz. Cind presiunea la cazane va creste la limita exploziei, va mai face o remaiere. Probabil, atunci ii va pune lui Boc coasa in mina si-l va trimite pe imas. Si iar va mai cere o perioada de gratie. Iar Boc, cu ea in mina, va cinta: „Coasa si cureaua lataaaa / Ce pusc-am avut odataaaaaa” E-adevarat, un pic pe nas …
Speranta marelui combinator e ca pina atunci va mai face un imprumut. Ca, stiti cum e: cind stai pe sacul cu euroi, mai usor iti vin ideile …
Desigur, Ostap asta, al nostru, ca si inaintasul sau, se cam joaca cu focul. Voturile pentru o eventuala suspendare au sporit, cu ocazia acestei remaieri. Si, probabil, vor continua in acelasi trend si in perioada urmatoare.
Oare Ostap asta e un pic sinucigas, ori o avea vreun as in mineca? Am eu un gind, dar mai stau nitel …
O buna parte a copilariei mele am asistat la un ciudat joc de-a soarecele si pisica. Un joc in care, pe rind, pisica a parut sa fie ba mama, ba tata. Scopul parea sa fie unul singur : dezinformarea celuilalt. Dar sa va spun cum se juca :
Tata venea acasa, de la munca, pe la 4 jumate. Masa era deja pusa cind el intra, obosit, si se si aseza, nu inainte sa fi scos, din servieta pe care o arunca mereu in alta parte, ziarul.
Ei, dar cite lucruri minunate nu puteai citi in ziarul asta. Tata il parcurgea cu o viteza ametitoare, apoi decidea care e lucrul cel mai interesat si impaturea ziarul pina-l aducea la dimensiunile unei carti, avind grija ca articolul respectiv sa poata fi citit in intregime. Apoi, isi slabea un pic cravata si-i facea semn mamei sa aduca ciorba. Si se apuca sa citeasca articolul. Se oprea, cind si cind, se uita la mama si cita, din ziar :
« au lansat spargatorul atomic de gheata ! »
Mama incremenea o clipa, facind ochii mari a mirare, si-apoi il ruga pe tata :
- Sa-mi povestesti si mie cum vine cu spargatorul asta.
Tata dadea din cap, parca a incuvintare, parca a multumire. Multumire ca mama nu stia niciodata cit el, desi stia ea ceva, ceva ...
In fiecare zi, aceeasi piesa. Iar eu tot asteptam sa vina ziua aia in care mama sa-i zica tatii :
- Ah, da, stiu. Am citit.
Fiindca mama chiar citea. Si nici proasta nu era. Cu toate astea, ziua aia nu mai venea. De fiecare data, mama il ruga pe tata sa-i explice cum vine treaba.
Intr-o zi, tata a dat telefon ca vine acasa seara tirziu. Am mincat doar noi doi : mama si cu mine. Apoi ne-am uitat la televizor. Peste tot auzeai numai de aselenizare : la radio, la televizor, in ziare... Am stat de vorba cu mama despre toate astea, ore in sir. Am fost uluit sa constat ca e la curent cu toate, ca a prins din zbor tot felul de lucruri suficient de tehnice pentru a pune in incurcatura orice gospodina. Nici n-am bagat de seama cind s-a facut seara. Abia cind a intrat tata.
Bineinteles, a aruncat servieta intr-un colt, si-a scos cravata si s-a asezat cu un oftat obosit. A parcurs cu aceeasi viteza incredibila ziarul, apoi l-a impaturit tacticos, lasind la vedere un articol pe care l-a citit pe indelete, parca savurindu-l.
“Ce realizare, modulul asta lunar!” – a zis intr-un tirziu, cu o satisfactie de-ai fi crezut ca el l-a facut.
- Sa-mi povestesti si mie cum e cu modulul asta ! – a zis mama.
Imi venea sa strig la mama : « bine, mama, dar ai vazut toate emisiunile la televizor, ai ascultat si la radio, am vorbit ore in sir despre asta, de ce nu-i spui ca stii cum e cu modulul? »
Apoi am inteles : mama nu putea sa-i rapeasca tatei sentimentul atit de confortabil ca el e « sefu’ ». Numai ca treaba asta ma enerva. Si m-am hotarit sa discut cu el.
Am prins un moment cind mama nu era acasa, si l-am luat tare :
- Tata, tu chiar crezi ca mama e intotdeauna cu un pas in urma ta ?
S-a uitat lung la mine, a ezitat o clipa, apoi a suris, smechereste :
- Acum vreo citiva ani, cautind o brosurica pe care o ratacisem, ce crezi c-am gasit printre romanele ei de dragoste ? Vreo 7-8 numere din « Stiinta si tehnica », acoperite, pagina cu pagina, cu notitele ei cu scris marunt si caligrafic ! Asa ca, stai linistit : stiu bine ce-i poate pielea, dar o las, sa creada ca ea e cea care stapineste situatia. E ca la sah : cind stii o mutare mai mult decit partenerul de joc, si, mai ales, celalalt nu stie ca tu stii, atunci, cu adevarat, tu detii controlul !
.........................
Daca tata ar mai fi fost, sint convins ca mama i-ar fi zis :
Explica-mi si mie, te rog, cum e cu becurile alea de 75!
Aseara, zappind in dorul lelii, canal dupa canal, m-am oprit pentru citeva secunde la OTV. In cinci minute, m-am amuzat atit de mult, incit mi-am promis ca voi reveni. Ca sa nu mai pierd iar ceea ce nici nu banuiam c-as putea.
Nu e cazul sa va-ntrebati ce emisiune umoristica am nimerit eu. Niciuna! Pur si simplu, realizatorii nu asta si-au propus. Dar, stiti cum e: unde dai si unde crapa!
De fapt, ceea ce m-a distrat a fost un calup de stiri care, in loc sa te informeze, mai tare te bagau in ceata! Si, fiindca nu pot fi chiar intr-atit de egoist incit sa le pastrez pentru mine, va ofer, spre delectare, citeva exemple:
- „Un sfert din virusii informatici se transmit prin USB” Sigur, fiecare poate formula presupuneri privitor la care sfert din fiecare virus prefera aceasta mizerabila cale; eu, unul, presupun ca e vorba, totusi, de sfertul … academic. Dar tocmai prin USB? La asta nu ma asteptam.
- „I-a disparut fata de 21 de ani, dupa ce a fost violata”. Aici dilema e cel putin trilema, daca nu quatrilema. Stirea asta te baga rau in bezna: cine a fost violata, mama sau fata, cind si daca e fo legatura intre disparitie si viol. Dar, mai ales, cum a dus, timp de 21 de ani aceasta povara. Cum cine? Chiar, cine?
- O pacienta l-a muscat pe ambulantierul care o ingrijea”. Aici lucrurile sint clare. Exista doar o intrebare minuscula: de ce l-a muscat? Nu?
- „Angajatii mai cu abateri vor fi dati afara” No comment. Aici e mai cu dificultate!
- Siria si Hezbolah se pregatesc pentru atacul Israelului. Pe asta au formulat-o destept. Fiindca, oricum, toti vor reclama ca au fost atacati mirsav de ailalti si n-au facut altceva decit o legitima defensiva (sau, hai sa zicem, o defensiva activa !!!) asa incit, daca tot nu vom sti niciodata cine pe cine a atacat, ce rost are sa dam cu pietre? Las-o asa!
- „Becul de 75W va fi interzis de la 1 septembrie” Eu n-am probleme, caci in casa am doar becuri de 100W, care au fost interzise mai demult. Deci nu se pune! Totusi, in caz ca se vor forma echipe mixte de control, formate din politisti si oameni ai muncii de la orase si sate, muncitori si tarani, infratiti cu ... ospatari, care sa dibuie dusmanii poporului care folosesc becul de 75 (ce tare suna, e ca aia cu „agentul termic a murit in zori”), o idee ar fi sa se scrie cu markerul pe bec: 0,75W! Si-am scapat!
Dar clou-ul ramine asa-zisul sondaj de opinie, de fiecare seara, care chiar face toti banii, fiindca cei ce doresc sa raspunda la intrebarea tulburatoare trebuie sa suporte, evident, costul nu chiar simbolic al SMS-ului. Sincer, nu stiu (desi o vaga idee am) cam ce IQ au telespectatorii acestui post TV, si nici nu ma intereseaza. As fi insa curios sa stiu la ce IQ ii coteaza DDD pe acestia daca le cere sa sara cu banul pentru a raspunde la intrebari de genul: „ E bine ca fiecare roman va primi cite 20k euroi?” Sau ca intrebarea de aseara: „Ati vrea ca guvernul Boc sa fie demis in aceasta noapte?”
Vorba poetului cel anonim si poporal:
„Ziua ce-mi zidea / Noaptea se surpa”. Nu m-as supara! Numai ca nenorocirea, aia mare, nu-i la palatul Victoria, care-i mult prea jos!
Postări
Comentarii
