Un abil dublu joc dublu

O buna parte a copilariei mele am asistat la un ciudat joc de-a soarecele si pisica. Un joc in care, pe rind, pisica a parut sa fie ba mama, ba tata. Scopul parea sa fie unul singur : dezinformarea celuilalt. Dar sa va spun cum se juca :

Tata venea acasa, de la munca, pe la 4 jumate. Masa era deja pusa cind el intra, obosit, si se si aseza, nu inainte sa fi scos, din servieta pe care o arunca mereu in alta parte, ziarul.

Ei, dar cite lucruri minunate nu puteai citi in ziarul asta. Tata il parcurgea cu o viteza ametitoare, apoi decidea care e lucrul cel mai interesat si impaturea ziarul pina-l aducea la dimensiunile unei carti, avind grija ca articolul respectiv sa poata fi citit in intregime. Apoi, isi slabea un pic cravata si-i facea semn mamei sa aduca ciorba. Si se apuca sa citeasca articolul. Se oprea, cind si cind, se uita la mama si cita, din ziar :

« au lansat spargatorul atomic de gheata ! »

Mama incremenea o clipa, facind ochii mari a mirare, si-apoi il ruga pe tata :

-  Sa-mi povestesti si mie cum vine cu spargatorul asta. 

Tata dadea din cap, parca a incuvintare, parca a multumire. Multumire ca mama nu stia niciodata cit el, desi stia ea ceva, ceva ...

In fiecare zi, aceeasi piesa. Iar eu tot asteptam sa vina ziua aia in care mama sa-i zica tatii :

-  Ah, da, stiu. Am citit. 

Fiindca mama chiar citea. Si nici proasta nu era. Cu toate astea, ziua aia nu mai venea. De fiecare data, mama il ruga pe tata sa-i explice cum vine treaba.

Intr-o zi, tata a dat telefon ca vine acasa seara tirziu. Am mincat doar noi doi : mama si cu mine. Apoi ne-am uitat la televizor. Peste tot auzeai numai de aselenizare : la radio, la televizor, in ziare... Am stat de vorba cu mama despre toate astea, ore in sir. Am fost uluit sa constat ca e la curent cu toate, ca a prins din zbor tot felul de lucruri suficient de tehnice pentru a pune in incurcatura orice gospodina. Nici n-am bagat de seama cind s-a facut seara. Abia cind a intrat tata.

Bineinteles, a aruncat servieta intr-un colt, si-a scos cravata si s-a asezat cu un oftat obosit. A parcurs cu aceeasi viteza incredibila ziarul, apoi l-a impaturit tacticos, lasind la vedere un articol pe care l-a citit pe indelete, parca savurindu-l.

“Ce realizare, modulul asta lunar!” – a zis intr-un tirziu, cu o satisfactie de-ai fi crezut ca el l-a facut.

-  Sa-mi povestesti si mie cum e cu modulul asta ! – a zis mama. 

Imi venea sa strig la mama : « bine, mama, dar ai vazut toate emisiunile la televizor, ai ascultat si la radio, am vorbit ore in sir despre asta, de ce nu-i spui ca stii cum e cu modulul? »

Apoi am inteles : mama nu putea sa-i rapeasca tatei sentimentul atit de confortabil ca el e « sefu’ ». Numai ca treaba asta ma enerva. Si m-am hotarit sa discut cu el.

Am prins un moment cind mama nu era acasa, si l-am luat tare :

- Tata, tu chiar crezi ca mama e intotdeauna cu un pas in urma ta ?

S-a uitat lung la mine, a ezitat o clipa, apoi a suris, smechereste :

- Acum vreo citiva ani, cautind o brosurica pe care o ratacisem, ce crezi c-am gasit printre romanele ei de dragoste ? Vreo 7-8 numere din « Stiinta si tehnica », acoperite, pagina cu pagina, cu notitele ei cu scris marunt si caligrafic ! Asa ca, stai linistit : stiu bine ce-i poate pielea, dar o las, sa creada ca ea e cea care stapineste situatia. E ca la sah : cind stii o mutare mai mult decit partenerul de joc, si, mai ales, celalalt nu stie ca tu stii, atunci, cu adevarat, tu detii controlul !

.........................

Daca tata ar mai fi fost, sint convins ca mama i-ar fi zis :

Explica-mi si mie, te rog, cum e cu becurile alea de 75!