Stau in statia
lu’ 41. Calm. In statie, doar citeva persoane, dintre care (!) un ciine.
Maidanez pur. Calm si el. Stie ca pe linia asta tramvaiele se succed unul dupa
altul, iar nu invers!
Nu se inseala.
Vine tramvaiul. Catelul, negru ca sufletul lui Basescu, nu se buluceste. Isi
asteapta, european, rindul sa urce. Stie ca are tot timpul, mai ales ca
vatmanul se uita in oglinda si, pina nu urca ultima persoana, nu pleaca.
In fine, ne-am
urcat cu totii. Tramvaiul porneste.
Cald. Multe
locuri goale. Nici un cersetor! Oare ce zi e azi? Ma asez.
Catelul (hai sa-i
spunem „Vasile” – prietenii stiu de ce!) gifiie la greu, cu botul intredeschis,
sa se mai racoreasca. Imi place ca are o dantura superba: alb – sclipitoare,
sanatoasa si intreaga, lucru foarte rar la maidanezi. O fi maidanez de rasa!
Vasile se
propteste in fata celui mai apropiat calator, impinge putin botul inainte si in
sus si-si pironeste privirea aia de inginer in ochii lui. Trec citeva clipe
de-alea, ca la ruleta ruseasca – tacane sau bubuie?
Nu se intimpla
nimic. Vasile, cu un calm imperturbabil, trece la urmatorul. Aceeasi figura,
aceleasi clipe tensionate, acelasi deznodamint. Apoi altul, si altul.
Vasile, cersetorule - il apostrofez in gind…
Pe la al 7-lea
calator, inevitabilul se produce: un tinar scoate o felie groasa de salam cu
miros mult mai bun decit gustul, si i-o intinde.
Vasile, … stana
de piatra! Tinarul ii plimba felia pe linga narile umede, in sus si-n jos, de
jur imprejurul botului. Nimic. Da’ NIMIC!!
Putin dezamagit,
tinarul ii lasa felia de salam sub bot, pe podea. Vasile continua sa se uite
fix in ochii lui. Si-atunci, tinarul face tot ce mai era de facut: ii pune mina
pe crestet.
Vasile, ca
electrocutat, se prabuseste pe-o parte, cu trei picioare pe sus, flexate ca la
„sluj”, cu ochii perfect inchisi si botul lungit impotriva legilor fizicii. Si
in timp ce mina aluneca repetitiv pe crestetul lui, el se impinge, intr-o
sincronizare perfecta, cu teasta in mina omului.
Vasile, banditule, tilhare, cersetorule, vasazica
de-astia-mi esti!
Dar sa nu-l
condamnam prea tare. Un asemenea soi de cersetorie mai practicam si noi, din cind
in cind. Sau cel putin, uneori, am vrea.
Sigur, n-avem
franchetea si curajul lui Vasile. Ne ascundem dupa sofisticarii in care uneori,
ne ratacim noi insine, si cu atit mai mult ceilalti. Ne intortochem intr-atit
existenta, incit nu mai stim nici noi ce vrem; altul, nici atit! Uneori nu mai
stim nici macar s-o spunem.
Sau, cel mai rau,
ne temem ca lumea ne va apostrofa: „Cersetorule!” Asa ca alegem s-o lasam
balta. Pare mai usor. Pare mai sigur … Dar o fi mai bine?!
7 comentarii:
http://dorintilica.blogspot.ro/
Un copil nevăzător are nevoie de bani pentru operaţie. Dacă doar o sută cincizeci de mii cinci sute dintre noi ar dona câte UN LEU s-ar face suma. Se poate şi online, găsiţi pe blogul copilului.
Augustine, Augustine!
Scrii al dracului de bine!
Îţi făcusem un comentariu profund şi mişto, da' nu mi-l primeşte serverul matale!
renata
Renato, cred ca faci inadins ca sa ma oftic! Ca-ti dai seama ca de-acu numai la comentariul ala profund si misto o sa ma gindesc si o sa jinduiesc. Multumesc de vizita, oricum!
This is gorgeous!
Bietul vasile a murit, înainte de a fi eutanasiat de Băsescu. Vorba ta : prietenii ştiu de ce !
AQm o dilemă : noi ce alegem, eutanasierea prin sărăcie, transmisă din generaţie în generaţie de Guvernul Boc băsist,
sau respectarea voinţei populare, inatacabilă ?
Mati, draga mea, ma tem ca am vesti proaste: (re)citeste Miorita!
Trimiteți un comentariu