91% vor pedeapsa cu moartea

Cred ca sintem unii dintre cei mai pasnici oameni din Europa. Poate chiar din lume!

Si totusi, tocmai am aflat, 91% dintre noi vor reintroducerea pedeapsei cu moartea. Nu-mi vine sa cred. Nu reusesc sa-mi revin. Ce poate sa insemne asta?

Ne stie o lume intreaga: n-am dus razboaie de cotropire, n-am impilat popoare. 

Sintem mioritici. N-am dorit pedeapsa cu moartea nici macar cind am aflat "ca la apus de soare / vor sa ne omoare". Nu, i-am iertat si pe-aia; si-n loc sa zanganim sabii, sa ascutim sulite sau hangere, ne-am pregatit, cuminti, de-ngropaciune ... De propria ingropaciune ...

Si-atunci?

Colac peste pupaza, mai vine un gind care nu-mi da pace: unul din argumentele lumii civilizate impotriva pedepsei cu moartea este ca, in asemenea cazuri, nicio eroare judiciara nu mai poate fi, in vreun fel, indreptata. Asadar, cu cit ai mai putina incredere in justitie, cu atit ar trebui sa-i lasi mai putin ocazia de a gresi ireparabil.

Or, de ani buni, increderea romanilor in justitia noastra balteste in jurul valorii de 26%.

Cum, cind ni se pare atit de probabil ca justitia sa greseasca, sintem atit de deschisi solutiei extreme?

Oare chiar atit de adinca e disperarea care si-a facut loc in inimile noastre? Oare atit de acut resimtim nedreptatea care ne-nconjoara, care ne sufoca?

Ma tem ca rezultatul acestui sondaj are semnificatii mult mai profunde (si mai ingrijoratoare) decit pare, la prima vedere! Dar cui ii pasa?

INTREBARE

Prieteni, am uitat sa va intreb, unde petreceti ziua de 02.04 ? Sper ca nu sint exagerat de indiscret !

Deja vu?

Un bun prieten, dintr-o  tara democratica, mi-a trimis o opinie interesanta, pe care vi-o reproduc:

"The danger to our country is not (...), but a citizenry capable of entrusting a man like him with the presidency. It will be easier to limit and undo the follies of an (...) presidency than to restore the necessary common sense and good judgment to an electorate willing to have such a man for their president. The problem is much deeper and far more serious than Mr.(...), who is a mere symptom of what ails us. Blaming the prince of the fools should not blind anyone to the vast confederacy of fools that made him their prince. The republic can survive a  (...). It is less likely to survive a multitude of fools such as those who made him their president."

Citind opinia lui, m-a izbit un acut sentiment de "deja vu"! Pe voi nu?

Etnobotanice!?

Si totusi, vine primavara! Fara sa ne intrebe daca sintem pregatiti; fara sa se grabeasca, asa cum am vrea noi... Vine, implacabil, ca-n fiecare an. 

Am auzit pe unii spunind ca venirea primaverii ne-aduce un plus de optimism. O fi la ei, acolo!

Sigur, e de bine! Dam jos hainele groase si incaltarile grele. Ne imbracam cu lucruri mai usoare si ne simtim mai sprinteni. Ca si cum am fi urmat, for free, o cura de-aia care zice: "maninci si slabesti"

Plata intretinerii devine un pic mai suportabila (nu decit anul trecut, ci decit luna trecuta!). Si cite si mai cite!

Dar, mai ales, natura se trezeste la viata. Verdele cistiga teren.

Bucuria oilor, vor spune unii! Da, si-a lor! Si-a boilor, era sa spun. Noroc ca m-am abtinut! S-ar fi putut interpreta!

Ma bucur si eu! Pentru ca imi place verdeata. Pentru ca imi plac florile. Cui nu-i plac?

Numai ca, pentru mine, aici incepe partea trista. Sa va explic.

Stau la bloc. Intr-un bloc vechi, facut de comunisti. Pastele lor de comunisti! Desi, stau si ma intreb citi romani vor sta, vreodata, intr-un bloc vechi, facut de ...Boc! Idem!

Mi-ar fi drag sa pun si eu o floare, ceva... Unde? E drept, am un balcon maricel, cred ca e un pic mai mare decit balcoanele lui Boc. Era sa zic balcoanele altcuiva, care am auzit c-o sa faca blocuri. Noroc ca m-am abtinut! S-ar fi putut interpreta!

Din nefericire,  in balconul meu ajunge soarele doar un sfert de ora pe zi. Ce sa cresti acolo, ciuperci?

Singura (firava) consolare e una din camere, care are un pervaz generos, mare si insorit, unde, in fiecare primavara, pun tot felul de seminte in 'jde peturi taiate. Le ud cu religiozitate si astept cu teama si speranta, momentul magic in care, un pinten verde si vesel strapunge stratul de pamint de deasupra si iese la lumina. Si tot astept sa fie altfel.

Dar NU! In fiecare an, aceeasi crunta, amara dezamagire: orice seminte as pune, garoafe, gura leului, lacramioare, lalele, in fine, orice, rasare tot basina porcului!

CHEZ GEORGES!

Dumnezeule, George, ce se intimpla aici, la dumneata? Am venit, ingindurat si foarte obosit, dupa o zi grea si stresanta, cu gind sa-ti dau binete, in linistea de catedrala a blogului tau, si-apoi sa ma retrag, tiptil si neobservat. Cind am deschis usa, am crezut ca visez, c-am innebunit sau am gresit adresa: galagie ca-n curtea scolii, in recreatia mare; fumul, sa-l tai cu cutitul (noroc ca nu mirosea si a etnobotanice; asta mai lipsea!); damful de palinca, de-aia suuuuperbuna, de Maramu' cu para, te pravale instant, daca n-ai antrenament de-ala, de legiunea straina! Am iesit, panicat, sa ma uit deasupra usii, doar doar oi capata ceva lamuriri suplimentare. Cind colo, ce vad? CHEZ GEORGES! CAFÉ OLÉ*

(Cred ca ti-e limpede ca numai despre lapte nu e vorba in propozitie!!)

Poftim ce se intimpa daca pleci de-acasa si lasi cheile persoanelor care, chipurile, uda florile si dau de mincare pisicii!

Nu mai vorbesc de meleul, horribile dictu, de culori politice, culturale, social economice si moral-volitive care se declanseaza spontan, cum fuge cite-un ochi la un ciorap de dama, in fiece loc in care activitatile se desfasoara pe ateliere.

Toate poarta amprenta hazardului, spontanului si amatorismului desantat. Mai putin fumatul, activitate organizata, spre satisfactia mea, pe doua subateliere. Apartenenta la un subatelier sau altul e determinata de culoarea politica: portocaliii, de o parte, ceilalti, de cealalta parte. Cum era si normal, dat fiind specificul activitatii cu pricina, cele doua subateliere au fost organizate la fereastra. Pentru a se evita, insa, finalizarea unor discutii neprincipiale cu adevarate gale de wrestling, subatelierele n-au fost dispuse de aceeasi parte a ferestrei. Optiune absolut judicioasa, avind in vedere ca portocaliilor le-a fost rezervat exteriorul, iar blogul tau e la etajul sapte.

Dupa cum stim, timpul le rezolva pe toate! Cit vor putea, totusi, sa se tina?

----------------------------

* Aflu, pe surse(!), ca fetele au facut, toate, o piramida vie, pe care insusi Toni s-a catarat pentru a atirna, deasupra intrarii, firma viu colorata!

De ce cu fara diacritice (o replica la "De ce cu î din a")

Deunazi, un amic ma interpela,  putin malitios (adica, pe romaneste, ma lua de ciuf!) :

"Da’ talica de ce nu scriezi cu diacritice, hai ? Aia cu î din a am inteles-o, da asta?"

Aici ar trebui s-o zic pe-aia greaua, ca da bine: "La ce sint buni, prietenii?" Pai, chiar asa e: ca sa te traga de minec(ut)a atunci cind derapezi!

Asa incit, iata-ma in situatia, deloc placuta, dar obligatorie, de a da explicatii! Si, vorba aia, daca-i musai, cu placere!

Dupa cum stiti, orice om prevazator (are-n baie un tractor, stiu, dar nu despre asta vroiam sa va vorbesc), inainte de a porni la un drum, mai ales un drum care, pentru el, e nou, sta putin si incearca sa parcurga acest drum mai intii cu ochii mintii. Incearca sa anticipeze ce-l asteapta, cit va fi de greu, cu ce probleme se va confrunta. Eu, care-s om prevazator (chit ca-n baie am doar o bicicleta!) asa am facut cind mi-am propus sa ma apuc de blogerit*. M-am prabusit in fotoliul meu preferat, am inchis ochii si-am visat la sutele de mii de postari, la valurile "tip Tzunami" de cititori si admiratori (oare?!) care-mi vor inunda blogul fara niciun fel de atentionare de cod mov, si carora voi fi nevoit sa le raspund in timp real, c-asa patesc oamenii celebri, ca mine!

Si ideea de a tasta atitea zeci si sute de mii, dar ce zic eu, milioane de cuvinte, m-a ingrozit.

Eu sint un om pentru care tastatura (nu computerul) e dusmanul de moarte. Daca ma pui sa tastez o pagina intreaga, fac, inevitabil, febra musculara. De cele mai multe ori, nici nu-mi pot reveni pina nu ma duc la un spa, la mogulu'. (Asa ca-i inteleg si pe altii!) Iata de ce, oripilat de sumbra perspectiva, am decis: fara diacritice! Jos diacriticele! (Sau, cum admirabil gresea cineva, citindu-mi analitic un text cu diacritice: " Dom'le, cu diacriticile stai bine!! Aiurea! eu nu cred ca e cineva, pe lumea asta, care sa stea bine cu diacriticile! Poate doar, sint unii care se prefac foarte bine!)

Sigur, de-atunci a trecut mult. Ceea ce visam eu, cu ochii "larg inchisi", in fotoliul meu preferat, nu prea seamana cu realitatea. Stau cu ochii atintiti in zare, pina mi se umezesc si incep sa ma usture, asteptind un vizitator: nimeni! Ii mai inchid un pic, sa-mi revin. Ii deschid iar: tot nimeni!

Cam o data la 3rei zile, trece cite cineva. De cele mai multe ori,

ma intreaba ceva de genul: n-aveti chibrituri? (sau faina; de malai n-a intrebat nimeni, pina acum!!)

Nu, stimate domn, - ii raspund politicos,- aici, la firma noastra, n-avem cuie. Acolo, la firma aia de peste drum, aia cu obloane rosii, acolo n-au chibrituri!

Pe scurt, cred c-ati inteles: cind sint multi, nu-i bine! Cind sint putini, e si mai rau!

Vai si-amar! Numai bloger* sa nu fii!

 

-----------------------------------------------

* La cit sint de catir ( de la tc. katir, asadar NU catar, cum vor colegii lui Basescu!), n-o sa ma vedeti prea curind scriind blogger desi, recunosc, asta e ortografierea pe care o folosesc cind rostesc cuvintul!!

OZN-uri?

Daca v-as spune ca, pur si simplu, ninge, m-ati crede?

Hai, tu, George! Hai, tu, George!

Desi te-am cunoscut, in viata reala, abia cu ocazia evenimentului ce-a generat ultima (DEOCAMDATA) postare a dumitale, imi staruie, ciudat, senzatia ca te cunosc de-o viata. Chiar daca sint un om cu vederi de stinga (fara sa fi fost, VREODATA, inregimentat politic), chiar cunoscindu-ti convingerile liberale, te-am perceput, din start, ca pe un aliat. Cum bine zicea Crin, democratia se apara cu ambele miini! Dar, mai presus de orice, te-am perceput ca pe un OM in care poti avea incredere. Caci, "GENS UNA SUMUS", cum spune deviza sahistilor!
Iata de ce ma simt alaturi de dumneata(si-as vrea sa ma stii alaturi ) in aceste momente grele pe care le traversezi.
Sint sigur ca nu vei depasi usor aceste clipe. Sint sigur ca intoarcerea va fi anevoioasa! La urma urmei, ce mai e usor in ziua de azi?
Am insa convingerea ca, stiind citi oameni iti sint aproape, stiind citi oameni te asteapta si au nevoie de dumneata, cum si dumneata ai nevoie de ei, iti va fi mai usor!
Si, iarta-ma, imi vine sa strig, ca pe stadion: Hai, tu, George! Hai, tu, George!

Mais ou sont les neiges d’antan?

Stim, cu totii (desi prea ades nu luam in calcul) zicerea atit de inteleapta “Ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea sa ti se-ntimple!”
Prea des, nostalgici si “villonisti”, am suspinat, mai in gluma, mai in serios, dupa zapezile de altadata. Surpriza: “les voila!”
Sigur, avem toate motivele sa credem ca de vina sint, pina la urma, tot malversatiunile actualului (si viitorului, dar ce zic eu, eternului guvern Boc k, unde k este un numar natural, desi artificial, tot mai mare. Cum spunea un prieten din frumosii ani ai studentiei: "Iar ploua! Pastele lor de comunisti!" De vina este, fara doar si poate, si lipsa unei atitudini civice hotarite si concertate. Ce fac sindicatele? De ce tace societatea civila? Opinia publica? De ce nu ne luam soarta in propriile miini?
Daca vom sta sa boc-im (!!) in pumni, ne vom trezi introieniti, ca sa ma exprim asa!
Si-atunci, asa cum stralucit a intrebat tovarasu’ Vladimir Ilici, “ce-i de facut?”

Nimic mai simplu! Asa cum ne sugereaza un celebru cintecel, “aux pelles, citoyens!”

Cine are, sa-i traiasca!

Al meu e tare bun: nu face pe el, nu ma scoala noaptea ... Ma rog, nu INCA!
Am auzit eu ca unii "parinti", inainte de a se aseza in fata tastaturii, ii pun pe cintar! Cica, le fac “proba scrisului”. Adica, mai pe inteles, vor sa vada cit au mai luat la un post.
Nu-s de parerea asta! Lasa-l, dom’le, sa fie mai minion. Sanatos sa fie!
Altii, cum le face blogul cite o nefacuta, dau fuga prin vecini:
“Vecina, am venit sa-mi dai o ceasca de ulei, sa pun la mincare, c-am ramas fara. Apropo, ai auzit ce-a mai facut ala micu’ al meu?” Sau: “Vecinico, al dumitale stie (poate) (vrea)...? Ca al meu ... Daca nu crezi, iti las un link...
Si da-i, si toaca!
Eu nu-s dintr-aia. Ma rog, nu INCA! Oare asta inseamna ca nu sint (inca) bloger? (*)
Sigur, odata cu virsta (a lui, dar si a ta), cresc si grijile. Ca in orice activitate care presupune/impune socializare, apar intrigile, pasiunile, orgoliile. Bisericute! Birfe... Cine, ce-a mai facut, cu care... De ce? De cite ori? Cum? Beep!
Se nasc (mez)aliante... Se (des)fac prietesuguri.
Piriciunile sau amenintarile (te spun "la tovarasa!"). Trocurile (Eu pe-al tau, tu pe-al meu....) Si cite si mai cite.
Te ingrozesti. Eu nu! Ma rog, nu INCA!
Mai fac si cite-o boala. Ma rog, astea, ale copilariei. Sigur, exista tot felul de vaccinuri dar, stii cum e: unele sint expirate sau inadecvate, altele sint Placebo. Altele fara licenta... :)
Si uite-asa, iti face febra, si stai si tremuri linga el. Chemi doctoru’, ala nu vine ...
De-ti vine sa zici, cine dracu’ m-a pus, dom’le? La ce mi-a trebuit belea pe cap?
Da, dar cind iti vine acasa cu coronita, iti place? Dar cind ti-l scuipa unii de-l albesc, cica sa nu se deoache, cum e?
C-asa sintem noi, unii: am vrea sa ne bucuram de toate calitatile, dar sa nu suferim pentru niciun defect. Ti-ai dorit blog? Atunci, sufera! Si bucura-te, totodata!
Asa incit, la treaba! Ia-o de la capat!
Citeodata, o nimeresti! O tema de mare actualitate. Interes nebun! Vin postarile, ca fluturii la felinar. Nu prididesti sa raspunzi. Si te simti asa, cumva, de-ti vine sa fredonezi!
Tu! Eu nu! La mine nu vine nimeni... Ma rog, nu INCA!
-------------
(*) De ce scriu “bloger” si nu “blogger”? Stiti, desigur, diferenta dintre un psihopat si un nevropat. Ei bine, eu, care nu-s psihopat, as (cam) sti povestea cu dublarea consoanei finale, dar asta ma enerveaza.
Serios vorbind, as raspunde cu o alta intrebare: atunci, de ce bloggeri si nu bloggers?
In fine, n-as vrea sa insist asupra subiectului; parca vad ca “prietenii” mei de la Academie, aia care mi-au scos peri albi cu scrierea “cu î  din a”, vor gasi aici inca o chifla (dulce) de mincat. Nu vreau sa le dau idei! Ca nu merita!

La multi ani!

Tuturor doamnelor si domnisoarelor, din toata inima, va doresc soare in priviri si primavara - adevarata!- in suflete!
Si ce cadou mai frumos v-as putea face, in lumea virtuala, desigur, decit un cintec frumos? Iata-l!

ATENTIE! NU ESTE INTERZIS BARBATILOR! DAR ... PE RISCUL LOR!

"Blog de blog" 2009 - la final!

In fine, s-a consumat ultimul (si cel mai important) act al piesei mai sus-amintite, inminarea premiilor. Cum s-ar zice, masa, dansul si felicitarile, antrenul si pupaturile.

Totul a fost foarte bine si, tin sa spun asta, Lucia MERITA sa se intimple asa. La cit suflet a pus, cit s-a zbatut, cit timp si nervi au costat-o acest concurs, chiar ar fi fost pacat sa nu iasa bine. Dar a iesit !

Lume multa, lume buna ! Sigur, unii dintre cei premiati, aflati la multe sute sau mii de kilometri de Bucuresti, n-au putut veni. Sint sigur ca regreta si ei asta, asa cum am regretat si noi, cei prezenti.

Cum va mai spuneam si, din umana vanitate, o repet, am obtinut titlul de « cel mai bun cititor » Nu va mai bateti capul sa intelegeti cum s-ar traduce asta, n-are niciun sens. Nici eu n-am reusit, si uite ca supravietuiesc. Oricum, intuiesc ca , INTR-UN FEL, e de bine !

Zic « intr-un fel » pentru ca acest titlu mi-a amintit de bancul ala cu trei militieni, dintre care unul stia sa citeasca, motiv care mi s-a parut acoperitor pentru a depune la masa juriului un protest, pe cit de energic, pe atit de ineficient. Au fost proferate (din partea mea) amenintari de tipul « las’ ca vedeti voi la concursul din 2010 » sau « chit ca ma autodenunt si tot va sti o lume intreaga cum se spaguieste acest concurs ». Atmosfera s-a mai destins un pic abia cind am anuntat solemn (ma autocitez) : « cu minutzele-astea doua, am cladit o bloaga 9 » Sigur, unii ar fi vrut « una noua si-una voua », altii ar fi vrut chiar mai mult de-atit (adica o bloaga zece !), dar pina la urma ne-am impacat. Mai ales ca am lansat celor doua scriitoare (Lucia Verona si Oana Stoica Mujea - calde multumiri !) care au sponsorizat premierile cu propriile lor romane, un mobilizator mesaj : « Nu puteti voi scrie, cit putem noi fura ! » Ramine de vazut.

Un moment foarte special a fost oferit de Adrian Nastase, care a destainuit celor prezenti unul dintre secretele « convietuirii pasnice » pe blog. E foarte simplu, se confesa fostul (si poate viitorul) premier, citesti doar ce-ai postat tu, si nu te vei enerva niciodata. In plus, de cele mai multe ori vei fi intru totul de acord cu ce-ai citit !

E limpede ca e o tactica buna, altminteri nu ajungea sa sarbatoreasca a 3000000-a accesare a blogului sau personal. Sincere felicitari si “la mai mare”. Surpriza surprizelor o produce mai tinarul bloger Ion Iliescu, ajuns, iata, in pragul unei remarcabile performante: 1000000 de accesari. 

Aia pe care-i roade pizma vor spune, cu siguranta, « ce mai e milionul, maica, in ziua de azi ? »

Sub povara ireparabilului?

Prea ades ne pretuim valorile abia dupa ce au trecut in nefiinta. Cel mai recent dintre exemplele care-mi vin in minte este cel al maestrului Octavian Paler. Le pretuim, uneori, abia dupa ce au fost recunoscute (si, eventual, adoptate) de altii. Asa s-a intimplat cu Eugen Ionescu, cu Mircea Eliade, Henry Coanda, Gheorghe Zamfir, Constantin Brancusi, Emil Palade, Herta Muller si atitia altii.

Nu sint dintre cei gata oricind sa-si « infiereze » neamul : « asa sintem noi, romanii ! »

Am auzit, si nu o data, o stupiditate monumentala : « noi, romanii, care ne omorim conducatorii ...! » Referirea este, evident, la dramaticul an 1989. Dar oare cite astfel de exemple gasim in istoria Frantei? Dar a Italiei? Dar ... n-are rost sa continuam. Sigur, placerea masochista a autoflagelarii constituie un alt subiect psihanalitic, pe care n-o sa-l abordez aici, unul dintre motive fiind ca, pur si simplu, nu ma pricep. Asta nu inseamna ca n-o sa protestez, din rasputeri, ori de cite ori voi auzi romani vorbind de rau pe romani. Pentru ca mi se pare prea mult. Oare nu-i de ajuns ca ne vorbesc altii, si uneori chiar cu temei, de rau ?

Ma intorc, insa, la valorile autentice si inestimabile pe care le avem. INCA in viata ! (Oare au vreo vina pentru asta?) INCA in tara ! (oare de ce ?)

De ce nu vorbim despre ele ? De ce nu le ridicam niste (virtuale) statui ?

Iata un TUDOR GHEORGHE ! Stiti vreun mai autentic menestrel al cintului romanesc ?

Iata un ADRIAN PAUNESCU ! Stiti vreun mai mare poet roman in viata ?

Ne purtam ca si cum n-ar exista ! Sau, poate, faptul ca INCA mai sint in viata e un defect ? Sigur, nimeni nu-i perfect! Cind nu vor mai fi, ne vom buluci sa le recunoastem opera. Calitatile. Geniul. Poate sub povara ireparabilului ! Sau poate, mult mai prozaic SI MESCHIN, ca sa marcam, festivist, unul dintre atit de rarele momente in care nu ne e rusine ca sintem ROMANI !

Chiar daca, exact atunci, n-avem niciun merit !

Ce titlu ati da acestei imagini?

 Aceasta mi se pare una dintre cele mai "pline de tilc" fotografii pe care le-am facut vreodata (si, va asigur, am facut destule!). Mi se pare, insa, pe cit de incitanta, pe atit de greu de "prins" in cuvinte. Iata de ce va arunc o manusa: Ce titlu i-ati da? (Dati click pe imagine pentru a o vedea la dimensiune maxima)