Indraznesc sa
adresez aceasta intrebare tuturor celor zdraveni la cap! Mai mult, indraznesc
sa adresez aceasta intrebare procurorului general al Romaniei. De ce nu,
ministrului justitiei.
Toata lumea stie
ca, de-a lungul timpului, mari firme constructoare de automobile au constatat
defectiuni importante la anumite loturi de masini, fabricate intr-o anumita
perioada de timp, intr-un anumit loc sau de catre un anumit colectiv. Cind
defectiunile s-au dovedit majore, de natura sa poata produce accidente, sa puna
in pericol circulatia rutiera sau chiar siguranta, sanatatea si integritatea
corporala a persoanelor transportate, firmele au decis, cu eforturi materiale
si logistice uriase, sa retraga de pe piata, temporar sau chiar definitiv,
respectivele loturi de masini.
Dar ce are asta
cu subprefectura? Pai are!
Fapte relevate in
ultima perioada dovedesc ca multe dintre dosarele penale „fabricate” de un
anumit procuror (puteam sa ma lipsesc de ghilimele) prezinta defecte majore,
grave, de fabricatie. Este deasupra oricarui dubiu ca, prin sentintele injuste pe
care le-au generat, ele pun in pericol sanatatea (daca nu cumva, Doamne
fereste, chiar viata!) unor cetateni si, la fel de sigur, aduc atingere grava
drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.
In aceste
conditii, de ce Justitia Romana nu poate retrage, temporar, aceste
(auto)dosare, pentru o revizie tehnica riguroasa, in urma careia sa existe
CERTITUDINEA ca instrumentarea lor a respectat cu sfintenie toate normele
procedurale care garanteaza fiecarui inculpat ca speta in care e implicat va fi
judecata corect si impartial?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu